Video Lavrov, îmbrăcat în pantaloni scurți și tricou, neagă că a fost dus la spital. Guvernatorul din Bali spune că s-a prezentat la control

Data actualizării: Data publicării:
lavrov
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Foto: captură video

ACTUALIZARE 12:10 Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a negat luni știrea Associated Press că a fost dus la spital cu o problemă cardiacă, certând jurnaliștii occidentali că scriu informații false, transmite Reuters.

Zaharova a publicat un video cu Lavrov, care este ministrul de externe al lui Vladimir Putin încă din 2004, în timp ce stă pe o terasă în afară, îmbrăcat în pantaloni scurți și un tricou, citind documente.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Întrebat despre informații, Lavrov a spus că jurnaliștii occidentali au scris timp de un deceniu în mod fals că Putin, în vârstă de 70 de ani, era bolnav.

„Acesta este un fel de joc care nu este nou în politică”, a spus Lavrov cu un zâmbet ironic. „Jurnaliștii occidentali trebuie să fie mai sinceri – trebuie să scrie adevărul”.

Lavrov a spus că presa occidentală în mod regulat se uită parțial la evenimente și ignoră punctul de vedere al Rusiei.

În imaginile video, Lavrov poartă o discuție aparent înscenată cu o femeie:

„-Toți scriu că sunteți spitalizat

- Și despre președintele nostru scriu deja de vreo 10 ani că este bolnav. Este un joc care nu este nou în politică

- Ce ați vrea să transmiteți jurnaliștilor, mai ales celor din vest care scriu că Lavrov este spitalizat. Apropo, primim o sumedenie de mesaje de la cetățenii ruși care sunt îngrijorați. Ce le-ați transmite jurnaliștilor din vest?

- Jurnaliștilor din vest le doresc să fie mai cinstiți, să scrie mai mult adevăr, să nu se limiteze la reflectarea poziției unei părți pe care o transmit în toate subiectele unde sunt vizate și interesele Federației Ruse, care sunt ignorate. Cetățenilor noștri, desigur, le mulțumesc foarte mult pentru susținerea poziției noastre externe. Noi, în măsura posibilităților, încercăm să ne atingem toate obiectivele pe toate direcțiile.

- Mâine e G20, pentru ea vă pregătiți, din ce înțeleg eu?

- Bineînțeles, mâine vom avea declarația. Doar ce m-a sunat d-na ministrul de externe a Indoneziei, care este președintele procesului ministerial. Acum se încheie negocierile, experții sunt acolo, dar miniștri controlează, telefonic, acest proces.

- Vă mulțumesc tare mult!

- Salutări tuturor!”

Guvernatorul din Bali, I Wayan Koster, a declarat pentru Reuters că Lavrov a fost în spital pentru un control și că ministrul era sănătos.

serghei lavrov
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la sosirea în Bali pentru Summitul G20. Foto: Profimedia Images

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a fost dus luni la spital, după ce a ajuns în Bali, la summitul G20 din Indonezia, scrie agenția de presă americană Associated Press. Kremlinul neagă această informație și spune că este falsă, transmite Reuters.

Associated Press (AP), care citează câteva surse, a scris că Lavrov era tratat pentru o problemă cardiacă. Însă, Ministerul de Externe al Rusiei a spus că știrea nu are dovezi.

„Aceasta, desigur, este apogeul falsului”, spune purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova.

Oficialii indonezieni nu au răspuns la solicitarea de comentariu a Reuters, până la momentul publicării informației.

Lavrov a ajuns duminică în Bali pentru a-l reprezenta pe președintele rus Vladimir Putin la summit.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri