„Adolescence”, difuzat gratuit în licee din Marea Britanie. Serialul vorbește despre influenţele toxice și misogine din online

Data actualizării: Data publicării:
Adolescence
Foto: Profimedia

Mini-seria „Adolescence”, care abordează subiectul influenţelor toxice şi misogine la care sunt expuşi tinerii online şi care stârneşte o dezbatere socială în Marea Britanie, va fi difuzată gratuit în şcolile secundare din ţară, a anunţat luni Downing Street.

„Aceasta este o iniţiativă importantă pentru a încuraja cât mai mulţi elevi să urmărească programul”, a declarat premierul britanic Keir Starmer, care a urmărit el însuşi serialul împreună cu copiii săi adolescenţi, scrie BBC.

„Trebuie să abordăm problemele ridicate de acest serial revoluţionar”, a adăugat el.

Serialul a stârnit o dezbatere amplă în societate şi în rândul politicienilor. La 20 martie, prim-ministrul a declarat că doreşte să abordeze această problemă socială şi că violenţa tinerilor influenţaţi de conţinutul online este „detestabilă”.

Deputatul laburist Anneliese Midgley a abordat, de asemenea, subiectul în timpul interpelărilor prim-ministrului din 19 martie. În opinia sa, „Adolescence” „evidenţiază radicalizarea masculină online şi violenţa împotriva fetelor”.

Ce spun producătorii

La rândul lor, creatorii serialului au cerut ca acesta să fie difuzat în Parlament şi în şcoli „pentru a produce o schimbare”.

„Nu ne-am gândit niciodată că va avea un asemenea impact”, a declarat Stephen Graham, co-scenarist şi actor al serialului, pentru BBC. „Am realizat acest serial cu integritate, respect şi umanitate”.

Serialul, creat de Stephen Graham şi Jack Thorne, este alcătuit din patru episoade de aproape o oră, toate filmate în plan-secvenţă, şi rezonează cu evenimentele actuale din Marea Britanie: atacurile cu cuţitul, influenţa masculiniştilor precum Andrew Tate şi discursurile misogine asupra anumitor tineri şi imposibilitatea de a controla viaţa online a adolescenţilor.

Scopul acestei serii este de a încuraja părinţii să restabilească legătura cu adolescenţii lor: „Vorbiţi între voi, este singura modalitate de a înţelege ce se întâmplă”.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani