Serviciile secrete sud-coreene confirmă că Ucraina a capturat doi soldaţi nord-coreeni. Seulul anunţă că participă la interogarea lor

Data publicării:
Nord-coreean, prizonier la ucraineni. Foto- Volodimir Zelenski_Facebook
Nord-coreean, prizonier la ucraineni. Foto- Volodimir Zelenski/Facebook

Serviciile secrete sud-coreene au confirmat, duminică dimineaţă, că Ucraina a capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk şi au declarat că participă la interogarea lor alături de serviciile ucrainene, relatează News.ro.

Ucraina, Statele Unite şi Coreea de Sud au acuzat Phenianul, dotat cu arme nucleare, că a trimis peste 10 000 de soldaţi pentru a ajuta forţele ruse.

Serviciul Naţional de Informaţii (SNI), prin cooperarea în timp real cu Agenţia de Informaţii a Ucrainei (SBU) (...) a confirmat că armata ucraineană a capturat doi soldaţi nord-coreeni la 9 ianuarie pe câmpul de luptă din Kursk, Rusia”, a declarat SNI într-un comunicat.

SBU a difuzat sâmbătă o înregistrare video care îi arată pe cei doi bărbaţi în paturi de spital, unul cu mâinile bandajate şi celălalt cu maxilarul bandajat. Un medic de la centrul de detenţie a declarat că primul bărbat avea, de asemenea, un picior rupt, potrivit Agerpres.

Declaraţiile serviciilor de informaţii sud-coreene susţin informaţiile difuzate de Kiev, în timp ce nici Rusia, nici Coreea de Nord nu au reacţionat. Nicio ţară nu a confirmat până acum prezenţa soldaţilor nord-coreeni pe frontul ucrainean.

AFP nu a fost în măsură să verifice în mod independent naţionalitatea prizonierilor.

NIS a declarat că unul dintre soldaţii capturaţi a dezvăluit în timpul interogatoriului că a primit pregătire militară de la forţele ruse după sosirea în noiembrie.

El a crezut iniţial că a fost trimis pentru instruire, apoi şi-a dat seama la sosirea în Rusia că a fost detaşat” pe linia frontului, a declarat SNI.

Soldatul a declarat că forţele nord-coreene au suferit „pierderi grele în timpul luptelor”, potrivit acestei surse.

Agenţia de informaţii de la Seul a declarat că unul dintre bărbaţi „a fost lipsit de hrană şi apă timp de 4-5 zile înainte de a fi capturat”.

Potrivit SBU, prizonierii nu vorbesc nici engleza, nici rusa, iar schimburile se desfăşoară în coreeană cu translatori, în cooperare cu serviciul sud-coreean.

SNI a declarat că va continua să colaboreze cu SBU pentru a face schimb de informaţii cu privire la luptătorii nord-coreeni din Ucraina.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că soldaţii, deşi răniţi, au fost transferaţi la Kiev pentru interogatoriu.

Nu a fost o sarcină uşoară: în general, ruşii şi alţi soldaţi nord-coreeni îşi termină răniţii şi fac totul pentru a şterge dovezile participării unui alt stat, Coreea de Nord, în războiul împotriva Ucrainei”, a continuat el.

La sfârşitul lunii decembrie, preşedintele ucrainean anunţase deja că doi soldaţi nord-coreeni grav răniţi au fost capturaţi în regiunea rusă Kursk, unde forţele ucrainene ocupă câteva sute de km2 din august 2024. Dar soldaţii au murit din cauza rănilor suferite.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...