Serviciul de Informații Externe al Rusiei acuză Londra că este „principalul instigator al unui conflict global”: Nu veţi reuşi

Data publicării:
Serghei Nariskin
Serghei Narîșkin, directorul SVR, serviciul de informații externe al Rusiei Foto: Profimedia Images

Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni Londra că ar fi „principalul instigator" al unui conflict global, la scurt timp după ce Moscova a anunţat expulzarea a doi diplomaţi britanici.

„După cum putem vedea, la fel ca în ajunul celor două războaie mondiale din secolul trecut, Londra acţionează astăzi ca principal instigator al unui conflict global", se arată într-un comunicat de presă postat pe pagina de internet a SVR, relatează EFE, potrivit Agerpres.

În acelaşi timp, SVR susţine că „britanicii mizează că vor putea rămâne pe margine pe insula lor", adăugând că „este timpul să-i demascăm şi să trimitem un semnal clar Albionului trădător şi elitelor sale: nu veţi reuşi!".

Potrivit SVR, guvernul britanic vede ca pe o ameninţare pentru interesele sale progresele în dialogul între Rusia şi SUA cu privire la soluţionarea conflictului în Ucraina, întrucât se teme că aceasta ar putea duce la eşuarea "strategiei sale de descurajare a Moscovei în care controlul asupra Ucrainei joacă un rol central".

„Pierderea lor probabilă a Ucrainei va contracara planurile de creare a unei „centuri rusofobe din state vecine” şi de instituire a unei blocade maritime a Rusiei", se mai arată în comunicatul spionajului rus.

Conform SVR, presa britanică a fost însărcinată cu demonizarea preşedintelui american Donald Trump şi cu prezentarea acestuia drept "o persoană cu un bilanţ slab în materie de pacificare şi vulnerabilă la manipulările Kremlinului".

SVR mai susţine că guvernul premierului britanic Keir Starmer face tot posibilul pentru a consolida rezistenţa Kievului la presiunea tot mai mare din partea Washingtonului.

Comunicatul SVR a survenit la scurt timp după ce Moscova a anunţat expulzarea a doi diplomaţi britanici, cărora le-a dat termen de două săptămâni pentru a părăsi Rusia.

Măsura a fost luată pe motiv că diplomaţii britanici ar fi oferit informaţii false pentru a obţine permisiunea de intrare în Rusia, întrucât ar fi existat indicii de spionaj în activităţile lor, a declarat Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB).

„Nu este prima oară când Rusia face acuzaţii răuvoitoare şi absurde împotriva personalului nostru", a reacţionat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe după anunţul expulzării celor doi diplomaţi.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
România, monedă de schimb între marile puteri. Tratatele secrete care ne-au lăsat la cheremul imperiilor
Newsweek
Cât a ajuns pensia medie, pensia de invaliditate și pensia de urmaș? Casa de Pensii anunță: „Unele au scăzut!”
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”