Sfidarea neașteptată a președintei Ungariei. Katalin Novak a blocat legea anti-LGBT a lui Viktor Orban

Data publicării:
Katalin Novak
Președinta Ungariei, Katalin Novak. Foto: Profimedia Images

Președinta Ungariei, Katalin Novak, și-a folosit puterea de veto pentru a bloca adoptarea legii anti-LGBT, prin care devenea posibilă denunțarea anonimă a cuplurilor de același sex, relatează Politico.

Parlamentul Ungariei adoptase, la începutul acestei luni, o nouă lege despre care guvernul lui Viktor Orban spunea că este menită să pună în legislația națională o directivă europeană pentru protejarea avertizorilor de integritate.

Sub această mască a transpunerii directivelor europene, guvernul ungar inclusese și posibilitatea denunțării „celor care nu recunosc rolul constituțional al căsătoriei și familiei” și a celor care „contestă drepturile copiilor la o identitate potrivită cu sexul lor de la naștere”, o nouă formă de atac și discriminare la dresa comunității LGBT.

Katalin Novak a argumentat că această lege merge dincolo de transpunerea legii europene în legislația națională și a spus că aceste prevederi controversate „nu întăresc, ci mai degrabă slăbesc protejarea drepturilor fundamentale”.

Este vorba de un moment rar și neașteptat de nesubordonare a președintei ungare față de guvernul lui Viktor Orban, considerat tot mai puternic în Ungaria. În ultimii ani, țara a cunoscut o alunecare tot mai accelerată în autoritarism, în condițiile în care Orban și-a consolidat puterea.

În ciuda acestui veto, însă, Parlamentul Ungariei poate să adopte din nou legea și să o trimită spre promulgare, trecând peste această blocare.

Orban a accentuat discriminarea împotriva comunității LGBT de ani de zile, iar drepturile acesteia s-au diminuat tot mai mult în ultimii ani. La un an după ce a venit la putere, în 2010, Ungaria a adoptat o nouă constituție prin care este interzisă explicit căsătoria gay. Mai târziu, legea fundamentală ungară a fost amendată pentu a interzice adopțiile de către cuplurile homosexuale.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”