De ani de zile, Ucraina a lucrat în tăcere pentru a împinge invazia Rusiei mult dincolo de liniile frontului. Săptămâna trecută, rețeaua de informații a Kievului a dat cel mai dramatic atac de până acum, lovind la 6.000 de kilometri de Donbas calea ferată transsiberiană. Rezultatul: legătura feroviară critică care transportă armele nord-coreene către front este acum înghețată, paralizând lanțul de aprovizionare vital al Moscovei de la est la vest.
Kievul a confirmat responsabilitatea prin intermediul HUR, agenția sa de informații militare, care a declarat că atacul din regiunea Khabarovsk din Rusia a blocat linia ferată pe care Moscova o folosește pentru a transporta muniția furnizată de Phenian – inclusiv rachetele balistice, rachetele și cele peste 20.000 de containere de muniție pe care Coreea de Nord le-a furnizat Rusiei pentru campania sa, scrie Kyiv Post.
Un semnal de alarmă geopolitic
Pentru Glen Howard, președintele Fundației Saratoga și unul dintre cei mai experimentați strategi ai Washingtonului în ceea ce privește Rusia, atacul nu este doar o altă operațiune îndrăzneață de sabotaj ucraineană. Este un semnal de alarmă geopolitic.
„Atacul recent simbolizează mai mult decât orice altceva conectivitatea dintre Pacific și războiul din Ucraina”, a declarat Howard pentru Kyiv Post, argumentând că atacul infirmă în mod decisiv ideea – populară printre „moderații” americani – că Europa și Indo-Pacificul sunt teatre strategice separate.
„Apariția a zece mii de soldați nord-coreeni în Kursk și luptele împotriva Ucrainei sunt o manifestare a acestei conectivități”, a spus el.
„Pentru Coreea de Nord, războiul din Ucraina este propriul său laborator de luptă.”
Indo-Pacificul, insistă Howard, începe acum în Ucraina.
Lanțul de aprovizionare al Moscovei din Asia de Est, întrerupt la sursă
Prin lovirea Transsiberianului – linia ferată cu cea mai mare capacitate care leagă frontiera rusă cu Pacificul de centrul său european – Kievul a extins o campanie de sabotaj care a început în 2023 cu demolarea îndrăzneață a tunelului Severomuiski de pe linia principală Baikal-Amur (BAM).
Howard a relatat acea lovitură anterioară în analiza sa din 2023 „Into Siberia” (În Siberia), menționând că atacul asupra BAM a redus temporar Rusia la o singură linie feroviară funcțională către Vladivostok, afectând comerțul său cu China și logistica militară est-vest.
Ucraina nu s-a oprit aici. A doua zi, agenții SBU au lovit linia ocolitoare Podul diavolului – singura alternativă la tunelul distrus – blocând trenurile și expunând fragilitatea infrastructurii rusești din Extremul Orient. A fost, în spusele lui Howard, o lecție magistrală de secvențiere strategică.
El susține că acest nou atac arată că Kievul înțelege că „flancul siberian al Rusiei este extrem de vulnerabil” și că Moscova încă nu a învățat cum să-l apere.
„Nu este o schimbare operațională, ci o vulnerabilitate specifică a Rusiei pe care Ucraina și HUR au demonstrat că o pot folosi selectiv la momentul potrivit pentru a provoca haos”, a spus Howard.
Ceea ce face acest lucru posibil, a subliniat el, este prezența ucraineană din regiune, care nu mai este latentă – așa-numita Green Wedge, populată de descendenții coloniștilor ucraineni din secolul al XIX-lea.
Rezistența
Serviciile de informații militare ale Ucrainei „au utilizat prezența diasporei ucrainene în Siberia pentru a construi o rețea viabilă de spionaj și sabotaj”.
Această rețea umană este importantă. Dronele ucrainene pot lovi bazele aeriene rusești. Dar aruncarea în aer a liniilor ferate în sălbăticia Pacificului este genul de operațiune care necesită planificare, acces local și echipe pe teren.
„Este nevoie de o planificare foarte atentă pentru a efectua aceste atacuri”, a spus Howard.
„De asemenea, pare să indice că rușii nu au învățat cum să protejeze eficient liniile ferate”.
El adaugă că Ucraina a fost probabil informată despre mișcarea armelor nord-coreene de către aliații NATO, posibil SUA, ceea ce a permis HUR să poziționeze sabotorii la timp.
„Acest atac este ca în romanele lui Alistair MacLean... o versiune ucraineană a Where Eagles Dare/Unde se avântă vulturii”, a spus el.
China nu a furnizat ce trebuia, Rusia s-a îndreptat către Coreea de Nord
Pentru Howard, atacul expune și un adevăr mai profund – aprovizionarea din Coreea de Nord este determinat de disperarea logistică.
Moscova are nevoie de forță de muncă și muniție nord-coreeană – „carne de tun”, după cum spune el – deoarece economia sa de război nu poate satisface cererea de pe câmpul de luptă.
Dar această orientare vine cu un bumerang geopolitic. „Moscova, bazându-se și orientându-se către Coreea de Nord, riscă să-și deterioreze relațiile cu Beijingul”, a spus Howard.
Putin a apelat la Kim Jong Un tocmai pentru că China nu a oferit nivelul de ajutor militar pe care Moscova îl aștepta. „Așa că a spus să se ducă naibii... Este o formă foarte asiatică de luare a deciziilor în Rusia”, a adăugat el.
Beijingul, notează el, și-a manifestat nemulțumirea. Recenta vizită a lui Kim Jong Un în China „a fost destul de rece”. Nord-coreenii luptă în Kursk, nu trupele chineze.
Munițiile RPDC – nu cele chineze – ajung pe fronturile rusești.
Ironia este evidentă: China și Rusia se laudă cu un parteneriat „fără limite”, dar aceste limite pun acum la încercare fiabilitatea rolului Rusiei ca poartă terestră a Beijingului către Europa.
Având în vedere că atât BAM, cât și Transsiberiana s-au dovedit vulnerabile, Beijingul este obligat să reevalueze dacă Rusia poate garanta securitatea fizică a propriului coridor Belt and Road.
Următorul front: Siberia
Atacul transsiberian nu pune capăt războiului. Dar, în opinia lui Howard, acesta modelează războiul. Acesta lovește în momentul în care Rusia depinde de proiectilele nord-coreene – care, potrivit lui, sunt deja pe terminate – tocmai când Moscova încearcă să mențină presiunea ofensivă pe frontul Pokrovsk.
Și este puțin probabil să fie sfârșitul.
„Ucraina a demonstrat deja că are capacitatea de a perturba infrastructura logistică rusă din Extremul Orient”, a spus el, menționând atacurile anterioare asupra rafinăriilor de petrol și fabricilor de muniții din adâncul Uralilor. „Acestea sunt cei doi piloni ai transportului logistic militar rus în Extremul Orient... o realizare uimitoare.”
Întrebat ce va urma, el oferă un indiciu: nu o listă specifică de ținte, ci un model. Ucraina va continua să atace infrastructura pe care Rusia nu o poate înlocui cu ușurință – porturi, rafinării, conducte, fabrici strategice – „în inima Siberiei”.
Războiul care începe în Donețk se termină în Pacific
Atacul Ucrainei asupra Transsiberianului este mai mult decât o perturbare tactică. Acesta obligă Washingtonul, Bruxelles-ul și capitalele asiatice să se confrunte cu realitatea strategică emergentă a conflictului:
Războiul din Ucraina nu mai este un război regional. Este un război eurasiatic. Liniile sale de front se întind de la Avdiivka la Vladivostok.
Și atâta timp cât obuzele nord-coreene explodează în orașele ucrainene – iar sabotorii ucraineni detonează trenuri în Siberia – linia de demarcație între Europa și Indo-Pacific nu este nici Uralii, nici Marea Chinei de Sud.
După cum susține Glen Howard, hărțile trebuie redesenate. Indo-Pacificul începe acum în Ucraina.
Editor : Sebastian Eduard
