Situaţia privind drepturile omului în Republica Belarus este „catastrofală”, potrivit ONU

Data publicării:
proteste in belarus
Situaţia privind drepturile omului în Republica Belarus este „catastrofală” şi continuă să se înrăutăţească, a declarat raportoarea specială a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în această ţară. FOTO: Profimedia Images

Situaţia privind drepturile omului în Republica Belarus este „catastrofală” şi continuă să se înrăutăţească, a declarat marţi raportoarea specială a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în această ţară, informează AFP, potrivit Agerpres.

Regimul de la Minsk al liderului belarus Aleksandr Lukaşenko „epurează” în mod deliberat societatea civilă de ultimele sale voci disidente, a denunţat Anais Marin la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

„Situaţia rămâne catastrofală. Din nefericire, ea nu încetează să se agraveze”, a subliniat ea.

Potrivit raportoarei ONU, „absenţa obligaţiei de a da socoteală pentru încălcări ale drepturilor omului alimentează un climat de teamă printre victimele acestora şi familiile lor”.

Deţinând această funcţie de cinci ani, Anais Marin a amintit Consiliului ONU că ea alertase în urmă cu doi ani asupra „virajului totalitar” al Minskului, dovedit prin „dispreţul faţă de viaţă şi demnitatea umană” în timpul reprimării manifestaţiilor paşnice din 2020.

Peste 1.500 de persoane se află în continuare în detenţie pentru motive politice

În raportul său anual, Anais Marin subliniază că peste 1.500 de persoane se află în continuare în detenţie pentru motive politice, cu o medie zilnică de 17 arestări arbitrare din 2020 încoace.

„Am motive întemeiate să cred că condiţiile de detenţie sunt făcute în mod deliberat mai dure pentru persoanele condamnate din motive politice, plasându-le în celule disciplinare pentru încălcări minore la regulamentul închisorii”, afirmă Anais Marin.

Apărătorii belaruşi pentru drepturile omului fac obiectul unei persecuţii constante, a adăugat ea, şi peste 1.600 de „organizaţii indezirabile au fost dizolvate cu forţa, inclusiv toate sindicatele independente” care mai rămăseseră.

„Aceasta ilustrează o politică deliberată a statului ce vizează epurarea spaţiului civic de ultimele sale elemente disidente”, a continuat raportoarea ONU.

Anais Marin a mai afirmat că media independente din Belarus au fost calificate drept "organizaţii extremiste", în timp ce libertatea academică era "atacată sistematic".

„Controlul ideologic şi măsurile disciplinare restrâng libertatea de opinie şi de exprimare”, a denunţat ea.

Învăţământul primar şi secundar este de asemenea supus unui „control ideologic”, copiii fiind „descurajaţi să-şi exprime propriile lor opinii” şi făcând obiectul unor „ameninţări şi consecinţe” în cazul unor opinii divergente.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a oferit imediat cuvântul Republicii Belarus pentru a răspunde, însă niciun reprezentant belarus nu era prezent.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Un document ignorat de mulți pensionari ar putea să le permită să iasă mai devreme la pensie. Cum arată?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online