Sondaj: Popularitatea lui Macron este în creştere. Susţinerea pentru Vestele Galbene scade

Data publicării:
macron
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Popularitatea preşedintelui francez Emmanuel Macron a revenit la nivelul anterior începerii protestelor Vestelor Galbene, la jumătatea lui noiembrie, în timp ce susţinerea faţă de mişcare este în scădere, arată un sondaj, scrie Reuters, preluat de News.ro.

'Yellow Vests' Return Despite Macron's Concessions
Foto: Veronique de Viguerie/Getty Images

Conform unui sondaj Odoxa, 32% dintre respondenţi consideră că Macron este un preşedinte bun, el întorcându-se astfel la nivelul de dinaintea începerii protestelor.

Sondajul arată, de asemenea, că 55% dintre cei intervievaţi consideră că protestele ar trebui să se oprească, pentru prima oară când o majoritate este în favoarea opririi manifestaţiilor.

Demonstraţiile săptămânale ale protestatarilor au scăzut treptat ca amploare şi au devenit din ce în ce mai puţin violente în ultimele săptămâni. Totuşi, numărul celor prezenţi la manifestaţii a crescut sâmbătă, Ministerul de Interne estimând că 46.600 de persoane au ieşit pe străzi în toată Franţa pentru al 15-lea weekend de proteste.

Popularitatea lui Macron a crescut pe fondul unor promisiuni ale guvernului său privind un răspuns mai ferm faţă de violenţele protestatarilor. De asemenea, Macron a lansat o serie de dezbateri în toată Franţa, care au ca scop restabilirea legăturii guvernului cu votanţii, mai ales în zonele rurale.

El a fost primit în mare parte cu căldură la un eveniment dedicat fermierilor în Paris sâmbătă, stând de vorbă cu fermierii şi făcând poze cu aceştia.

Imaginile au fost în contrast cu cele de anul trecut. Atunci, Macron a fost huiduit la acelaşi eveniment.

Sondajul Odoxa a fost efectuat online între 20 şi 21 februarie pe 1.000 de persoane pentru postul de radio France Inter, ziarele Presse Regionale şi revista L’Express.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Venituri nepermanente ignorate la pensie. Pensionarii trebuie să refacă adeverințele contra unei sume mari
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...