Spania a avut cea mai călduroasă lună ianuarie din istoria măsurătorilor

Data actualizării: Data publicării:
termometru
Foto: GettyImages

Spania a înregistrat cea mai călduroasă lună ianuarie de la începutul înregistrărilor, în 1961, temperaturile medii de luna trecută ajungând la 8,4 grade Celsius, cu 0,4 grade Celsius peste recordul anterior, stabilit în 2016, a anunţat miercuri Ministerul Mediului din această ţară, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

Temperatura din Spania continentală a depăşit, de asemenea, cu 2,4 grade Celsius media pentru luna respectivă din perioada 1991-2020.

Vremea neobişnuit de călduroasă din mijlocul iernii a atras oamenii pe plajele şi în cafenelele în aer liber din întreaga Spanie.

Ministerul Mediului a precizat că vremea a fost „extrem de călduroasă” în sudul şi centrul Peninsulei Iberice, precum şi în Insulele Canare, subtropicale.

Vremea a fost „foarte călduroasă” în nord şi în Insulele Baleare din Marea Mediterană, şi „normală” pentru această perioadă doar în unele regiuni din nord-estul Văii Ebro.

În decembrie, temperaturile din Spania au doborât deja recorduri, în timp ce o masă de aer cald s-a abătut asupra ţării, mercurul din termometre fiind la un pas de a atinge valoarea de 30 de grade Celsius în sud şi întârziind începutul sezonului de schi.

Vremea aridă şi însorită a exacerbat, de asemenea, o secetă prelungă din regiunile Catalonia şi Andaluzia.

Oamenii de ştiinţă au asociat temperaturile caniculare şi vremea secetoasă şi vântoasă care a afectat mai multe regiuni ale lumii, inclusiv sudul Europei, cu schimbările climatice.

Anul trecut a fost cel mai călduros înregistrat vreodată pe planetă şi, probabil, cel mai cald din ultimii 100.000 de ani, conform Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice al Uniunii Europene.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu banii din vechile carnete CEC. Se pierd dacă nu au fost retrași zeci de ani?
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cuvintele unei mame care mai speră să-și revadă copilul: „Dacă într-o zi vei vrea să mă vezi...”. Roxana...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Casa de pensii, anunț așteptat de pensionarii care iau vineri pensia. „Am trimis banii!” Când ajung pe card?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui...
Film Now
Apariție rară a fraților Affleck! Ben și Casey s-au reunit la Veneția, la aproape 10 ani de la ultima...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...