Spania vrea să interzică fumatul pe terasele barurilor și pe stadioane. Nici țigările electronice nu vor fi permise

Data actualizării: Data publicării:
fumator tragand din tigara
Foto: Profimedia Images

Guvernul spaniol a aprobat un proiect de lege care interzice fumatul și vapatul pe terasele barurilor și restaurantelor, interzice minorilor utilizarea țigărilor electronice și a produselor conexe și pune capăt vânzărilor de țigări electronice de unică folosință.

Proiectul, care a fost aprobat de cabinet marți dimineață, are scopul de a „consolida protecția sănătății oamenilor și de a adapta legea la modelele de consum și la piața produselor din tutun”, potrivit ministerului Sănătății, relatează The Guardian.

Conform proiectului de lege, țigările electronice, pliculețele de nicotină, produsele din plante, narghilelele și dispozitivele utilizate pentru încălzirea tutunului și a altor substanțe vor fi tratate la fel ca țigările convenționale.

Utilizarea lor urmează să fie fi interzisă în spațiile publice închise și în zonele exterioare, cum ar fi terasele barurilor, stadioanele, centrele sportive, zonele de joacă pentru copii, stațiile de autobuz și unitățile de învățământ. Legislația include, de asemenea, interdicția de a face publicitate, sponsorizare sau promovare a oricăruia dintre aceste produse.

„Este vorba despre articole al căror consum și prezență pe piață au crescut substanțial în ultimii ani – în special în rândul tinerilor – și care, deși nu conțin întotdeauna nicotină sau tutun, sunt legate de actul de a fuma sau inhala și care cresc, de asemenea, riscul de a fuma tutun convențional”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Ministra Sănătății, Mónica García Gómez, a declarat că proiectul de lege are scopul de a readuce Spania „în fruntea luptei împotriva tutunului”, așa cum fusese atunci când a interzis fumatul la locul de muncă în 2005 și fumatul în baruri și restaurante în 2010.

„Știm că tutunul curmă viețile a 140 de oameni pe zi în țara noastră, ceea ce înseamnă 50.000 de oameni pe an”, a spus ea.

„De asemenea, vreau să subliniez că 30% dintre tumorile canceroase sunt legate de factorii care provin din consumul de tutun... Știm că realitatea s-a schimbat când vine vorba de tutun și că există dispozitive noi, cum ar fi țigările electronice, dispozitivele de încălzire a tutunului și pliculețele cu nicotină - iar această lege, pentru prima dată, va reglementa toate aceste produse legate de tutun și le va reglementa într-un mod clar și ferm, pe baza dovezilor științifice”, a spus minstra.

Cu toate acestea, proiectul de lege nu include o propunere pentru ambalaje generice, simple pentru țigări - o idee care a fost în cele din urmă abandonată după dezacorduri în cadrul guvernului de coaliție condus de socialiști - și nici pentru creșteri de prețuri într-o țară în care un pachet de 20 de țigări costă mai puțin de 6 euro.

Deși Ministerul Sănătății speră să modifice proiectul de lege pentru a include ambalajele simple, în timpul dezbaterilor din parlament, activiștii antifumat au criticat absența acestora din legea propusă.

„Guvernul nu poate ceda presiunilor din partea industriei tutunului și nu poate priva societatea spaniolă de o măsură care a prins rădăcini cu succes în țările vecine și care ajută la prevenirea începerii fumatului la adolescență”, a declarat Comitetul Național pentru Prevenirea Fumatului (CNPT) într-un comunicat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Halle Berry, vacanță de vis înainte de a împlini 60 de ani. Și-a sărbătorit ziua în avans, alături de copii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, confesiuni neașteptate la 67 de ani. De ce a ales acum să renunțe la imaginea ei prea provocatoare
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
„Pe Via poți să mergi ore întregi fără să vezi un alt om”. Comparația virală între Via Transilvanica și...
Newsweek
Pentru ce perioade nu se acordă puncte de stabilitate la pensie? Cum pierd bani pensionarii cu grupe de muncă?
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
Deacon Phillippe, copia fidelă a lui Ryan Phillippe! Fiul lui Reese Witherspoon și-a etalat abdomenul într-o...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...