Spion rus, căutat de Austria. Mandat internațional de arestare pe numele unui ofițer GRU

Data publicării:
catuse

Autorităţile austriece au anunţat joi emiterea unui mandat european şi internaţional de arestare pe numele unui agent militar rus de informaţii suspectat că a desfăşurat operaţiuni de spionaj pe teritoriul Austriei, unde s-a aflat timp de mai mulţi ani în contact cu un militar austriac, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Mandatul de arestare vizează „un ofiţer GRU” (serviciul de informaţii militar rus), se arată într-un comunicat al poliţiei şi parchetului din Salzburg. Conform informaţiilor furnizate în comunicat, cetăţeanul rus în vârstă de 65 de ani se afla în contact cu un colonel din armata austriacă acuzat că a fost informator al Moscovei începând cu sfârşitul anilor 1980 şi până la arestarea sa în Austria, la sfârşitul anului 2018.

Acest caz de spionaj a fost dezvăluit de cancelarul Sebastian Kurz în noiembrie 2018, când între Rusia şi puterile occidentale se instalase un climat politic glacial pe fondul otrăvirii, în Marea Britanie, a fostului agent dublu rus Serghei Skripal, dar şi a acuzaţiilor referitoare la atacuri cibernetice de amploare la nivel global, acuzații ce vizau autorităţile ruse.

Colonel austriac, spion al Rusiei timp de 30 de ani

Autorităţile austriece îl bănuiesc pe unul din coloneii săi, în prezent în vârstă de 70 de ani, că a spionat timp de 30 de ani în favoarea Rusiei. El se află, în prezent, în detenţie provizorie şi este inculpat în special pentru „divulgarea unor secrete de stat”. Colonelul şi-a recunoscut vinovăţia pentru o parte din faptele de care a fost acuzat.

În cadrul informării judiciare realizate de parchetul din Salzburg, anchetatorii afirmă că au identificat agentul care se ocupa de spionul austriac şi pe numele căruia au emis un mandat de arestare. Pe site-ul Ministerului austriac de Interne, agentul GRU este prezentat sub numele Igor Egorovici Zaiţev.

Conform sursei citate, primul contact între cei doi a avut loc în 1987. Începând din acel an, colonelul austriac „a practicat spionajul în favoarea serviciului de informaţii rus prin furnizarea către ofiţerul său de legătură a unor informaţii amănunţite referitoare la întreg spectrul militar al armatei austriece, în special în ceea ce priveşte sistemele de armament şi misiunile forţelor terestre şi aeriene”.

Informatorul austriac a beneficiat de instructaje „regulate” din partea agentului său, cu care comunica „prin mijloace satelitare foarte elaborate şi prin alte mijloace tehnice de spionaj”, conform autorităţilor austriece. În schimbul acestei îndelungate colaborări, spionul austriac a fost răsplătit cu mai multe sute de mii de euro. 

editor web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
În ce orașe din Europa poți trăi bine cu o pensie de 1.500 de euro pe lună. Costurile reale
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine