Spioni israelieni au verificat „de mai multe ori” un sit nuclear iranian. Dezvăluirile unui fost şef al Mossad

Data publicării:
profimedia-1010327892
Instalația de îmbogățire a uraniului Fordo (Fordow), la sud de capitala Teheran. Autoritățile iraniene au declarat la 13 iunie 2025 că siturile nucleare de la Fordow și Isfahan nu au fost lovite în loviturile Israelului, potrivit șefului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Foto: Profimedia Images

Un fost şef al serviciilor de informaţii externe israeliene (Mossad) a afirmat marţi că agenţi israelieni s-au dus „de mai multe ori” la centrul nuclear iranian de la Fordo cu scopul de a înţelege mai bine instalaţiile, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

În iunie 2025, Israelul a lansat un război împotriva inamicului său declarat, Iranul, cu scopul de a-i slăbi programele nuclear şi balistic, pe care le consideră o „ameninţare existenţială” la adresa sa.

Forţele armate americane au participat pentru scurt timp la acest conflict de 12 zile, utilizându-şi avioanele pentru a bombarda situri nucleare de la Fordo, Natanz şi Ispahan.

Complexul de îmbogăţire a uraniului de la Natanz a fost vizat din nou în cursul conflictului lansat în 28 februarie printr-o ofensivă americano-israeliană.

„Noi am vizitat centrul nuclear de la Fordo în mai multe rânduri pentru a-l înţelege”, a declarat Yossi Cohen, care a condus Mossad din 2016 până în 2021, într-o conferinţă reunind responsabili ai unor colectivităţi locale, potrivit media israeliene.

El nu a precizat când au avut loc aceste vizite şi nici cine a participat la ele.

Cohen a adăugat că „bombardarea sitului de către americani era realizarea tuturor visurilor sale”.

Programul nuclear iranian constituie de mult timp un subiect major de dezacord între Teheran şi ţările occidentale, care acuză Republica islamică de intenţia de a se dota cu arma nucleară, ceea ce Iranul dezminte.

Fost apropiat al premierului israelian Benjamin Netanyahu, Yossi Cohen a jucat un rol important în timpul mandatului său la încheierea acordurilor Abraham care au dus la normalizarea relaţiilor între Israel şi trei ţări arabe, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Maroc.

Sudanul aderase de asemenea la acorduri, dar cuprins de război nu a ratificat niciodată acordul şi nici nu l-a aplicat.

Numele lui Yossi Cohen a fost asociat asasinării în 2020 a savantului iranian în domeniul nuclear Mohsen Fakhrizadeh, deşi Israelul nu a comentat niciodată oficial această operaţiune.

De la sfârşitul mandatului său la conducerea agenţiei, fostul şef al Mossad rămâne foarte prezent în spaţiul public. El acordă frecvent interviuri presei israeliene şi a lăsat să se înţeleagă în mai multe rânduri că ar putea să se lanseze în politică, ceea ce însă nu s-a întâmplat totuşi până acum.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu apartamentul tău dacă blocul este declarat cu risc seismic major. Îl mai poți vinde...
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Vedete care au fost la un pas de moarte pe 11 septembrie 2001. Cum a scăpat Michael Jackson de atentatele...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sandra Bullock și Nicole Kidman, confesiuni după 30 de ani de prietenie. Cum le-au schimbat pierderile...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Senatorii pregătesc creșterea pensiilor civile și militare. 10 proiecte de lege îi vizează pe pensionari
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă