Galerie Foto Spuma toxică a acoperit un râu sacru din India, însă hindușii se scaldă în el, ca să se „purifice”

spuma toxica intr-un rau sacru din india
Spuma toxică a acoperit un râu sacru din India FOTO: Profimedia Images

Un strat de spumă toxică a acoperit un râu sacru lângă capitala Indiei, în timp ce hindușii s-au adunat pe malurile sale pentru un festival religios, iar unii s-au scăldat în apele otrăvitoare.

Spuma albă, un amestec provenit din canalizare și deșeuri industriale, s-a format în ultima săptămână în secțiuni ale râului Yamuna, un afluent al fluviului sfânt Gange care își are izvoarele în Himalaya, are un curs de 1.376 kilometri și traversează mai multe state indiene.

Spuma cu miros înțepător conține niveluri ridicate de amoniac și fosfați, care pot duce la probleme respiratorii și ale pielii, potrivit experților, relatează CNN. Formarea stratului de spumă toxică a coincis cu Chhath Puja, un festival dedicat zeului soare, Lord Surya. La începutul acestei săptămâni, zeci de hinduși au fost văzuți trecând prin spuma toxică pentru a se scălda și a se ruga în râu, în cadrul unui ritual de „purificare”.

Spuma toxică a acoperit un râu sacru din India FOTO: Profimedia Images

Gunjan Devi, hindusă devotată, a spus marți că nu a avut de ales și a trebuit să se scalde în apele poluate.

„Apa este extrem de murdară, dar nu avem multe opțiuni”, a spus ea. „Este un ritual sacru să faci baie într-o apă, așa că a trebuit să o fac”.

Potrivit Press Trust of India, 15 bărci au fost trimise de către autorități pentru a îndepărta spuma, dar experții se tem că aceasta a provocat deja pagube semnificative.

„Râul din porțiunea Delhi este mort din punct de vedere ecologic”, a spus Bhim Singh Rawat, de la South Asia Network on Dams, Rivers and People (SANDRP). „Nu are pești și păsările lipsesc cu desăvârșire. Așa este de ani de zile.

Râurile poluate ale Indiei

De zeci de ani, secțiuni din Yamuna au fost afectate de deversarea de substanțe chimice toxice și de apele uzate netratate. În mai multe secțiuni, râul este negru și plin de nămol, în timp ce deșeurile de plastic îi flanchează malurile.

Râul este cel mai poluat în zonele din jurul orașului Delhi, din cauza populației dense și a nivelului ridicat de deșeuri. Doar 2% din lungimea râului traversează capitala, dar Delhi contribuie cu aproximativ 76% din încărcătura poluantă a râului, potrivit unui comitet guvernamental de monitorizare.

Bhim Singh Rawat, de la SANDRP, a spus că râul poluat are un impact asupra oamenilor care trăiesc în mai multe orașe din aval, inclusiv Faridabad, Noida și Agra. „Mii de localnici iau din râu apă pentru irigații și o duc cu găleți acasă pentru spălat și băut”, a spus el.

În 2017, o spumă cu aspect similar a apărut pe lacul Varthur din orașul sudic Bangalore. Vântul puternic a spulberat cocktailul chimic spumos pe drumuri. În același an, un lac din Bangalore a luat pur și simplu foc din cauza cantității mari de petrol din apă.

Editor : D.C.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate