Statele Unite amenință că vor lua măsuri față de Panama dacă nu va face „schimbări imediate” în privința canalului

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0959632801
Preşedintele panamez, Jose Raul Mulino, alături de Marco Rubio. Foto: Profimedia

Secretarul de stat Marco Rubio a avertizat, duminică, Panama că Statele Unite vor lua măsuri dacă această ţară nu va face „schimbări imediate” la canal, spunând că tratatul de restituire a fost încălcat, informează AFP, potrivit Agerpres. 

La întâlnirea sa cu preşedintele panamez Jose Raul Mulino, Rubio „a precizat că acest statu quo este inacceptabil şi că, în absenţa unor schimbări imediate, Statele Unite vor trebui să ia măsurile necesare pentru a-şi proteja drepturile în temeiul tratatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Tammy Bruce.

Rubio i-a spus lui Mulino că preşedintele american Donald Trump „a stabilit în mod preliminar că poziţia actuală de influenţă şi control a Partidului Comunist Chinez asupra zonei Canalului Panama constituie o ameninţare la adresa canalului şi reprezintă o încălcare a tratatului privind neutralitatea permanentă şi funcţionarea Canalului Panama”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

De partea cealaltă, tot duminică, preşedintele panamez Jose Raul Mulino a declarat că nu vede nicio „ameninţare reală” la adresa tratatelor prin care Statele Unite au cedat Canalul Panama, după întâlnirea cu secretarul de stat american Marco Rubio.

„Nu cred că există o ameninţare reală în acest moment la adresa tratatului şi a validităţii sale şi cu atât mai puţin în ceea ce priveşte utilizarea forţei militare pentru a prelua controlul asupra canalului. Nu am această impresie”, a spus Mulino într-un conferinţă de presă.

În acelaşi timp, el a propus discuţii la nivel „tehnic” cu Statele Unite pentru a aborda preocupările preşedintelui Donald Trump cu privire la influenţa chineză în canal.

„Am prezentat posibilitatea ca echipele noastre tehnice” să clarifice „tot ce trebuie clarificat”, a declarat Mulino în conferinţa de presă.

În discursul său de învestire, Trump şi-a reiterat ameninţarea de a „prelua din nou” controlul asupra Canalului Panama, o cale navigabilă între Atlantic şi Pacific construită de Statele Unite, inaugurată în 1914 şi transferată către Panama în 1999.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Ce este anafura de Paște și cum se ia corect. Câte zile se consumă și ce faci cu cea rămasă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Gabriela Cristea, transformare spectaculoasă după ce a slăbit 30 kg: "Nu m-am operat". S-a pozat și în costum...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...