Statele Unite „își calcă aliații în picioare” în vânătoarea globală pentru minerale critice. „Este aproape ca un fratricid”

Data publicării:
ilustrație cu Donald Trump și steagul UE în flăcări
Țările europene fac eforturi tot mai mari să găsească surse alternative de aprovizionare cu metale rare pentru a-și reduce dependența de China, dar acțiunile Statelor Unite le limitează opțiunile. Foto: Profimedia Images

Eforturile Europei de a reduce monopolul Beijingului asupra materialelor de care europenii au nevoie ca să se reînarmeze s-au lovit de un obstacol neașteptat: puterea mare de cumpărare a Statelor Unite. Campania globală a Washingtonului de achiziționare a mineralelor critice necesare producției de avioane militare, tancuri și muniție riscă să intensifice dependența Europei de China, într-o perioadă în care ar avea nevoie de aceste resurse pentru a face față amenințărilor Rusiei, relatează Wall Street Journal.

Pentru a reduce dependența de China, Statele Unite acordă granturi, împrumuturi și scutiri de taxe pentru a spori producția americană și negociază acorduri preferențiale pentru a obține bogățiile minerale ale unor țări devastate de război.

În ultimii cinci ani, SUA au alocat în jur de 46 de miliarde de dolari pentru proiecte privind materiile prime critice, potrivit unei analize a Institutului Francez pentru Relații Internaționale – o sumă de opt ori mai mare decât cea alocată de Uniunea Europeană în aceeași perioadă.

Statele Unite sunt într-o etapă „mult, mult mai avansată” în procesul de creare a unui lanț de aprovizionare ce ocolește China, potrivit lui Andrea Paolo Lai, președintele de operațiuni globale în cadrul companiei elvețiene Oerlikon, care are clienți în industriile aerospațială, energiei și de apărare.

Guvernele occidentale fac eforturi tot mai mari să găsească surse alternative pentru a-și reduce dependența de China, care controlează cea mai mare parte a lanțului global de aprovizionare cu materii prime critice. Beijingul a restricționat accesul la magneții din metale rare în timpul războiului comercial de anul trecut contra Statelor Unite.

(FOCUS)CHINA-RARE EARTH-PRODUCTION-ENVIRONMENT (CN)
Materiile prime critice, precum pământurile rare, sunt esențiale în industria aerospațială, în domeniul apărării, în producția de semiconductori și pentru tranziția verde a Europei. Foto: Profimedia Images

„Americanii au pus banii pe masă și au cumpărat toată producția”

Oficialii americani spun că vor să lucreze cu aliații Washingtonului pentru a contracara dominația Chinei. „Statele Unite pot fi un partener în dezvoltarea surselor alternative, dar pot fi și un competitor”, a spus Camille Grand, secretar general al Asociației Industriilor Aerospațiale, de Securitate și de Apărare ale Europei.

Grand nu crede că Statele Unite ar bloca în mod deliberat accesul aliaților săi la aceste materiale, însă, dacă proviziile vor începe să se epuizeze, americanii vor urmări să își satisfacă în primul rând propriile nevoi.

Materiile prime critice, precum pământurile rare, sunt esențiale și pentru producția de semiconductori și în tranziția verde a Europei.

America a semnat un acord preferențial cu Republica Democrată Congo, cel mai mare producător de cobalt, și cu Ucraina, pentru a avea acces la mineralele extrase din cele două țări.

Statele Unite cheltuie mulți bani ca să realinieze lanțurile de aprovizionare la o scară de neegalat la nivel global, potrivit lui Paul Atherley, președintele și fondatorul companiei miniere Pensana. „Pentru alte țări occidentale, este aproape ca un fratricid.”

Când comisarul european pentru industrie urma să facă o vizită în Brazilia, pentru a negocia un acord privind achiziția de pământuri rare, el a aflat că americanii au bătut deja palma cu brazilienii cu doar trei zile înainte.

„Ni s-a spus că au venit americanii, au pus banii pe masă și au cumpărat toată producția până în 2030”, a spus comisarul UE într-un interviu de anul trecut pentru un ziar din Olanda.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Suma uriașă reținută drept CASS pensionarilor cu pensia între 4.000 și 5.000 lei. Cum ar putea recupera banii?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...