Video Stațiunea căreia pandemia i-a adus gloria de altădată. Turiștii și-au adus aminte unde se duceau în copilărie cu părinții și bunicii

Data actualizării: Data publicării:
turisti calare pe magari pe plaja din scarborough
Turiștii britanici redescoperă stațiunile de acasă, cum este de pildă Scarborough de pe litoralul Mării Nordului Foto: Profimedia Images

Nimic nu mai e cum știam de când ne confruntăm cu pandemia. Din cauza noilor reguli, planurile ambițioase de călătorie se pot dovedi riscante, așa că mulți preferă să evite călătoriile în străinătate. Turismul intern este în plină expansiune și în stațiunea Scarborough din Anglia, unde nostalgia deceniilor trecute a reînviat. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.


În această vară, mulți britanici se bucură de sejururi sau vacanțe aproape de casă. De exemplu, în Scarborough, la Marea Nordului, în zona de coastă din North Yorkshire. Șefa biroului local de turism, Janet Deacon, nu poate fi mai mulțumită. Scarborough nu a mai fost atât de plin de turiști din anii ‘60.

„E și nostalgia, când oamenii obișnuiau să vină cu părinții și bunicii în vacanță. Avem vizitatori care revin aici. Și anul acesta a fost fantastic. Pentru că oamenii nu au putut să călătorească în străinătate, au început să se întoarcă în stațiunile de pe coastă pentru a vedea cu adevărat ce s-a schimbat”, spune Janet Deacon, responsabilă a Oficiului pentru Turism.

La prima vedere, nu prea multe. Grand Hotel este la fel de mare ca întotdeauna. Există măgari care pot fi călăriți pe plajă, parcul de distracție și roata!

Vremea, singurul neajuns

Scarborough este una dintre cele mai vechi stațiuni de litoral din Marea Britanie, datând din zilele reginei Victoria. Iar vremea aici e tipic englezească, dar turiștii par să se fi împăcat cu asta.

„Totul este foarte frumos aici. Ar fi mai bine dacă era ceva mai cald, dar este totuși foarte frumos”, spune un adolescent.

„Dacă nu ar fi fost pandemia, am fi mers în Spania sau în Tenerife sau în altă parte. Da, pandemia este motivul pentru care suntem aici”, recunoaște o turistă.

„Să fiu cinstită, sunt multe lucruri de făcut aici. Cu cât vii mai des, cu atât descoperi mai multe”, constată un tânăr.

De exemplu, poți face yoga pe plajă. Turiștii pot naviga aici. Scarborough este, de asemenea, un paradis pentru câini și... pentru cupluri.

Afacerile au înflorit, iar unii se ocupă de mai multe în același timp. Rudi Barman are un salon de înghețată și închiriază bărci cu motor.

„În mod evident, vremea este împotriva noastră în Marea Britanie. Și cred că oamenii vor dori să plece din nou în străinătate. Dar sper și sunt optimist, să știți, că acest loc va deveni o destinație de sejururi scurte pentru unii. Într-o zi frumoasă, nu există un alt loc ca acest oraș”, dă asigurări Rudi Barman.

Și iată că iese și soarele! Câțiva delfini au venit să arunce o privire în golful Scarborough.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri