SUA anunță că au primit un răspuns scris de la Rusia la propunerile trimise de Washington. Moscova neagă

Data publicării:
Antony Blinken si Serghei Lavrov se saluta la geneva
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au discutat despre criza de la granițele Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Statele Unite anunță că au primit un răspuns scris din partea Rusiei, la propunerile trimise săptămâna trecută, dar nu dezvăluie conținutul documentului și spun că este decizia Moscovei dacă vrea sau nu să discute despre el. Un oficial rus neagă că răspunsul ar fi fost trimis și spune că încă se lucrează la el.

Scrisoarea de la Moscova vine după ce Washingtonul a răspuns, tot în scris, solicitărilor Rusiei - care vrea să i se promită că NATO nu va primi niciodată Ucraina și că aliații își vor retrage trupele din țările flancului estic. Cererile au fost respinse. În schimb, americanii au cerut retragerea trupelor rusești din mai multe țări foste sovietice, inclusiv Moldova.

Un oficial al Departamentului de Stat al SUA a confirmat luni seara că a primit „un document scris” din partea Rusiei, relatează CNN.

Ar fi contraproductiv să negociem în public, așa că vom lăsa la latitudinea Rusiei dacă vor să discute despre răspunsul lor”, a spus purtătorul de cuvânt.

Rămânem pe deplin angajați pe calea dialogului pentru a aborda aceste probleme și vom continua să ne consultăm îndeaproape cu aliații și partenerii noștri, inclusiv cu Ucraina”, a adăugat el.

Declarația vine în condițiile în care secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au programată astăzi o discuție telefonică pentru a discuta despre criza de la granițele Ucrainei.

Pe de altă parte, viceministrul rus de Externe Alexander Grușko a negat marți informațiile potrivit cărora Moscova ar fi trimis un răspuns Washingtonului, potrivit agenției oficiale de presă RIA, citată de Reuters. Agenția a citat și o sursă diplomatică potrivit căruia răspunsul este încă în curs de pregătire.

La reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, Rusia a acuzat Statele Unite că „stârnesc isterie” în legătură cu Ucraina, afirmând că Washingtonul a adus la putere „naziști sadea” la granița cu Rusia și că vrea să transforme în eroi „acele popoare care au luptat de partea lui Hitler”. La rândul său, SUA au acuzat Rusia că fabrică pretexte de atac și că încearcă să prezinte Ucraina și țările occidentale ca fiind agresori.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...