SUA impun noi sancțiuni Rusiei şi Iranului pe care le acuză de luare de ostatici americani

Data publicării:
Evan Gershkovich, corespondent al The Wall Street Journal în Rusia, stă în boxa acuzaților într-un tribunal din Moscova pe 18 aprilie 2023.
Evan Gershkovich, corespondentul The Wall Street Journal, se numără printre americanii despre care SUA spun că Rusia îi ține ostatici. Foto: Profimedia Images

SUA au impus noi sancţiuni împotriva Gardienilor Revoluţiei din Iran şi a serviciului de securitate internă al Rusiei (FSB) pe care le-au acuzat de luare de ostatici americani, printre care și jurnalistul de la Wall Street Journal Evan Gershkovich, care a fost arestat luna trecută în Rusia.

"Arătăm că nu este acceptabilă recurgerea la acest comportament josnic de a folosi fiinţe umane ca pioni, ca monedă de schimb, fără a plăti consecinţele, iar acestea sunt o parte dintre consecințe", a declarat un înalt oficial american sub acoperirea anonimatului, informează Agerpres.

Ambele entităţi au făcut deja obiectul unor sancţiuni din partea Departamentului de Stat şi al Trezoreriei SUA.

Aceste sancţiuni suplimentare au ca scop "tragerea la răspundere a vinovaţilor şi, astfel, prevenirea apariţiei unor noi cazuri de acest tip", a subliniat oficialul.

Serviciile ruse de securitate l-au arestat la sfârşitul lui martie pe Evan Gershkovich, corespondentul cotidianului american Wall Street Journal, pentru "spionaj", în timp ce realiza un reportaj la Ekaterinburg, în Urali.

Kremlinul susţine că acesta a fost reţinut în "flagrant delict" de "spionaj", fără a furniza însă nicio dovadă, cazul fiind clasificat ca secret. El este acuzat că a colectat informaţii despre industria de apărare.

Evan Gershkovich, familia sa, angajatorul şi autorităţile americane resping categoric aceste acuzaţii, pasibile de o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, acuzând Moscova că îl vizează într-un mod total nefondat.

Washingtonul încearcă să obţină eliberarea sa, precum şi pe cea a lui Paul Whelan, un fost militar american arestat în Rusia în 2018 şi condamnat la 16 ani de închisoare pentru "spionaj", în pofida dezminţirilor sale.

Anul trecut, printr-un schimb de prizonieri cu Moscova, Washingtonul a reuşit să obţină eliberarea baschetbalistei americane Brittney Griner, deţinută pentru trafic de droguri în Rusia, la schimb cu traficantul de arme Viktor Bout, încarcerat în SUA.

În Iran, Siamak Namazi, Emad Shargi și Morad Tahbaztrei, persoane cu cetățenie iraniano-americană, sunt deținute în faimoasa închisoare Evin, unde există informații că s-ar practica tortura.

Oficialii americani au adăugat că sancțiunile pot fi ridicate dacă cetățenii americani deținuți în Rusia și Iran vor fi eliberați.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Țara care vrea să elimine definitiv statutul de „divorțat” din documentele oficiale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul care i-a salvat cariera lui Hugh Grant după eșecul peliculei în care a apărut alături de Sarah Jessica...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensii militare: Vot în Senat pentru reducerea vârstei de pensionare. Ce categorii de pensionari beneficiază?
Digi FM
În loc să-l aplaude la absolvire, colegii i-au aprins lumânări. Cosmin își luase licența în Medicină cu doar...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Câinele care a devenit erou în timpul atacurilor de la 11 septembrie. Și-a ghidat stăpânul orb de la etajul...
Film Now
Billy Baldwin nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță