SUA includ violenţa sexuală în zonele de conflict printre motivele pentru instituirea sancţiunilor

Data publicării:
joe biden
Joe Biden susține că documentele clasificate "au fost aduse" în biroul lui. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a semnat un memorandum care înăspreşte pedepsele pentru cazurile de violenţă sexuală în zonele de conflict şi insistă ca astfel de agresiuni să justifice emiterea de sancţiuni împotriva autorilor lor, informează Agerpres.

Documentul solicită utilizarea sancţiunilor şi a altor tipuri de restricţii şi instrumente şi în cazurile de responsabilitate dovedită pentru violenţa sexuală în zonele de conflict, la fel ca în alte abuzuri asupra drepturilor omului.

O sursă oficială din administraţia SUA a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă telefonice, că este prima oară când Departamentul de Stat, Trezoreria şi unele agenţii federale au fost îndemnate să ia în considerare astfel de acte de violenţă sexuală ca motiv de sancţiuni.

Cu toate că în prezent diferite organisme îi pot sancţiona pe cei responsabili de încălcări grave ale drepturilor omului, aceste dispoziţii sunt foarte puţin utilizate, iar decalajul este considerat "deosebit de îngrijorător" într-un moment în care agresiunile sexuale împotriva femeilor şi fetelor "proliferează la nivel global" în zonele de conflict.

"Este suficient să ne uităm la ceea ce se întâmplă în Ucraina pentru a vedea cât de important poate fi acest memorandum prezidenţial", susţine administraţia americană.

ONU estimează că la fiecare denunţ de viol într-o zonă de conflict, alte 10 până la 20 de cazuri nu sunt raportate.

SUA nu acceptă argumentul că o astfel de agresiune constituie un "cost inevitabil" al conflictului armat şi subliniază că, pentru a o preveni, doreşte să ajute victimele "prin toate măsurile disponibile, fie ele juridice, diplomatice sau financiare", potrivit memorandumului.

SUA sunt de asemenea dispuse să creeze o coaliţie de naţiuni şi organizaţii care împărtăşesc aceleaşi principii privind "promovarea sănătăţii, bunăstării şi a vindecării supravieţuitorilor, extinderea accesului la justiţie şi îmbunătăţirea furnizării de sprijin psihosocial şi a altor servicii vitale".

Administraţia Biden a amintit că la cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a ONU, în septembrie, SUA au adăugat 400.000 de dolari la contribuţia lor anuală de 1,75 milioane de dolari pentru Biroul Reprezentantului Special al secretarului general pentru combaterea violenţei sexuale în conflicte.

Biroul pentru democraţie, drepturile omului şi muncă din cadrul Departamentului de Stat al SUA a mobilizat deja peste 4,5 milioane de dolari în proiecte de sprijinire a eforturilor societăţii civile de investigare şi documentare a acestor violenţe şi va investi încă aproximativ 5,5 milioane de dolari în următorii doi ani.

În 2023, este prevăzută o finanţare suplimentară de 6 milioane de euro a iniţiativei "Voci împotriva violenţei", pentru a se asigura că victimele violenţei provocate de discriminarea de gen, inclusiv cele care au suferit în timpul unor conflicte, să aibă acces la justiţie şi protecţie.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este și ce avere are Nick Rădoi. Afacerile de succes pe care le-a construit în America
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adria Arjona, transformare spectaculoasă pentru rolul din „Superman”. Rutina care o ține peste 3 ore pe zi în...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
Pensii militare: CCR explică de ce 2 pensionari cu aceiași funcție pot primi sume de bani diferite la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță