SUA își revizuiesc prezența într-o țară europeană după eșecul unui acord. Anunțul Departamentului de Stat

Data publicării:
departamentul de stat sua
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock

Statele Unite îşi vor revizui prezenţa în Bosnia, după ce europenii şi americanii nu au reuşit să cadă de acord asupra numirii unui nou Înalt Reprezentant în cadrul Consiliului de Implementare a Păcii (PIC), potrivit unui comunicat emis joi de Departamentul de Stat, relatează AFP, preluată de News.ro. 

„Indecizia europeană şi faptul că PIC se descarcă de responsabilităţile sale faţă de Bosnia şi Herţegovina obligă Statele Unite să-şi revizuiască rolul în cadrul prezenţei internaţionale actuale în Bosnia şi Herţegovina”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Comitetul executiv al PIC s-a reunit miercuri la Sarajevo pentru a desemna noul Înalt Reprezentant. Dar organismul internaţional care supervizează procesul de pace din Bosnia nu a reuşit să ajungă la un acord cu privire la un candidat pentru funcţia de nou trimis special, care să-l înlocuiască pe germanul Christian Schmidt. Acesta şi-a dat demisia brusc luna trecută, invocând presiuni din partea Statelor Unite.

Înaltul Reprezentant monitorizează punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Dayton, negociate de SUA, care au pus capăt războiului din Bosnia în 1995.

Consiliul pentru Implementarea Păcii este un organism informal însărcinat cu numirea emisarilor de pace format din reprezentanţi ai Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Japoniei, Regatului Unit, Statelor Unite şi Uniunii Europene. Rusia şi-a suspendat participarea în cadrul acestui organism.

Departamentul de Stat al SUA, care a anunţat că „era construcţiei naţionale condusă de SUA a trecut” şi că doreşte ca noul emisar să aibă un mandat mai limitat, l-a susţinut pe diplomatul italian cu experienţă Antonio Zanardi Landi pentru această funcţie. Dar, deşi Landi ar fi sosit joi la Sarajevo pentru a participa la reuniune, nu s-a ajuns la un consens cu privire la alegerea sa, potrivit Reuters.

„Statele Unite iau act de eşecul Europei”

Majoritatea diplomaţilor şi analiştilor consideră că instituţia Înaltului Reprezentant ar trebui să rămână în vigoare atât timp cât separatiştii sârbi şi croaţi continuă să blocheze funcţionarea statului, ameninţând integritatea şi prosperitatea ţării.

Într-un comunicat publicat joi seara pe reţelele de sociale, Ambasada SUA la Sarajevo i-a criticat pe partenerii europeni pentru că nu l-au susţinut pe diplomatul italian, ambasadorul Antonio Zanardi Landi, ca succesor al Înaltului Reprezentant Christian Schmidt.
 
„Statele Unite iau act de eşecul Europei de a ajunge la un consens în privinţa unui candidat european şi sunt dezamăgite de faptul că aceste diviziuni au împiedicat Consiliul de Implementare a Păcii (PIC) să îşi îndeplinească sarcina de a alege un nou Înalt Reprezentant”, se arată în declaraţie.
 
„Indecizia europeană şi renunţarea PIC la propria sa datorie faţă de Bosnia şi Herţegovina obligă Statele Unite să-şi reconsidere rolul în cadrul actualei prezenţe internaţionale în Bosnia şi Herţegovina”, punctează Ambasada în finalul mesajului.
 
Presa locală a relatat că PIC a intrat în blocaj după ce mai multe ţări europene l-au susţinut pe candidatul francez Rene Trocaz.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
Totul despre vechimea în muncă la pensie. Care perioade sunt contributive și care nu? Când poți iesi la pensie
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...