SUA lovesc Cuba cu sancțiuni mai aspre. Pe cine vizează noile restricții

Data publicării:
drapelele sua si cubei
Foto: Profimedia

Statele Unite au anunţat, marţi, înăsprirea sancţiunilor împotriva Cubei, cu noi restricţii privind operaţiunile financiare legate de insula comunistă şi o reducere a autorizaţiilor de călătorie pentru cetăţenii americani, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Sancţiunile, actualizate de Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din subordinea Departamentului american al Trezoreriei, interzic orice tranzacţie financiară „indirectă” cu entităţile cubaneze sancţionate, în special cele legate de aparatul de securitate şi de Gaesa, consorţiul economic al armatei cubaneze.

OFAC elimină, de asemenea, o autorizaţie cunoscută sub numele de „U-Turn transaction”, care permitea din 2024 băncilor americane să proceseze plăţi în dolari ce implicau Cuba, atunci când originea şi destinaţia plăţii erau în afara Statelor Unite şi nu implicau niciun cetăţean american.

Noul regulament elimină, de asemenea, autorizaţia care permitea băncilor americane „să deschidă şi să menţină conturi în numele unui cetăţean cubanez, antreprenor independent din sectorul privat”.

Acest acces la sistemul bancar american pentru antreprenorii privaţi fusese autorizat în 2024 sub preşedinţia democratului Joe Biden (2021-2025), în cadrul măsurilor menite să sprijine sectorul privat aflat la început de drum pe insulă.

Noul regulament reduce, de asemenea, anumite categorii de călătorii autorizate sub preşedinţia lui Barack Obama (2009-2017) pentru cetăţenii americani. Călătoriile de schimburi culturale numite „people-to-people„, precum şi conferinţele şi reuniunile profesionale sunt de acum supuse autorizării.

De la revenirea la putere a preşedintelui Donald Trump, relaţiile dintre Cuba şi Statele Unite s-au tensionat considerabil.

Liderul de la Casa Albă afirmă că Cuba, situată la 150 de kilometri de coastele Floridei, reprezintă „o ameninţare extraordinară” pentru securitatea naţională a Statelor Unite şi a ameninţat în repetate rânduri că va „prelua controlul” asupra insulei.

Washingtonul, care nu îşi ascunde dorinţa de a vedea o schimbare de regim la vecinul şi inamicul său ideologic, impune din ianuarie un blocaj petrolier de facto insulei cu 9,4 milioane de locuitori, ceea ce a scufundat ţara într-o criză economică şi energetică foarte gravă.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Copiii înțeleg tot mai greu textele, iar editurile se gândesc să simplifice cărțile. Avertismentul unei...
Newsweek
Ce ar însemna o indexare mai mică a pensiilor în 2027? Avocat: O restrângere a dreptului la pensie
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de...
Film Now
Sylvester Stallone, dezvăluiri despre conflictul de 20 de ani cu Arnold Schwarzenegger: „A fost ca o luptă pe...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro