Procurorii americani cer pedeapsa cu moartea pentru Luigi Mangione, acuzat de asasinarea directorului UnitedHealthcare

Data actualizării: Data publicării:
Luigi Mangione.
Luigi Mangione. Foto: Profimedia Images

Procurorii americani vor cere pedeapsa cu moartea pentru Luigi Mangione, bărbatul acuzat că l-a împușcat mortal în luna decembrie pe directorul general al UnitedHealthcare, Brian Thompson. Procurorul general Pam Bondi a declarat că decizia de a solicita pedeapsa cu moartea pentru Luigi Mangione este conformă cu un ordin executiv al președintelui Trump, scrie The New York Times.

Brian Thompson a fost împușcat mortal în fața unui hotel din New York pe 4 decembrie. Poliția l-a arestat pe Mangione, în vârstă de 26 de ani, după câteva zile, în Pennsylvania, după o vânătoare de oameni la nivel național.

Acesta a pledat nevinovat la acuzațiile de stat și nu a pledat încă pentru acuzațiile federale separate. În prezent, acesta își așteaptă procesul într-o închisoare din New York.

Procurorul general Pam Bondi a declarat că decizia de a solicita pedeapsa cu moartea pentru Luigi Mangione este conformă cu un ordin executiv al președintelui Trump.

În comunicatul de presă, Bondi a declarat că uciderea lui Thompson „a fost un act de violență politică” și că „este posibil să fi reprezentat un risc grav de deces pentru alte persoane” din apropiere.

Bondi a declarat că decizia sa a fost luată după o „analiză atentă” și a fost în conformitate cu ordinul executiv al președintelui Trump care a ordonat Departamentului de Justiție să reînnoiască utilizarea cererilor de pedeapsă cu moartea după ce președintele Biden a declarat un moratoriu asupra pedepsei capitale pentru majoritatea infractorilor federali în 2021.

„Uciderea lui Brian Thompson de către Luigi Mangione - un om nevinovat și tatăl a doi copii mici - a fost un asasinat premeditat, cu sânge rece, care a șocat America”, a afirmat Bondi.

Motivat să ucidă

Anchetatorii susțin că Luigi Mangione a fost motivat să îl ucidă pe Thompson, în vârstă de 50 de ani, din cauza furiei față de companiile de asigurări de sănătate din SUA.

Luigi Mangione se confruntă cu 11 capete de acuzare în statul New York, inclusiv crimă de gradul întâi și crimă de terorism.

Dacă va fi găsit vinovat de toate capetele de acuzare, va fi condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.

Însă procurorii federali l-au acuzat separat pe Mangione și de folosirea unei arme de foc pentru a comite o crimă și hărțuire interstatală soldată cu deces. Aceste acuzații îl fac eligibil pentru pedeapsa cu moartea.

Procurorii au declarat că dosarele federale și de stat vor avansa în paralel.

Mangione este deținut la Metropolitan Detention Center (MDC) Brooklyn.

Dovezile procurorilor împotriva lui Luigi Mangione

Procurorii new-yorkezi au prezentat deja unele dovezi în cazul lor împotriva lui Mangione, inclusiv o potrivire a amprentelor sale cu cele descoperite la locul crimei.

Potrivit procurorului districtual din New York, Alvin Bragg,  Mangione a sosit în New York la 24 noiembrie și a stat într-un hostel din Manhattan folosind un act de identitate fals timp de 10 zile înainte de a comite atacul împotriva lui Thompson.

Patronul din domeniul sănătății a fost împușcat în spate de un atacator mascat la 4 decembrie, în timp ce intra într-un hotel unde compania pe care o conducea organiza o reuniune a investitorilor.

O căutare la nivel național a dus poliția la Mangione după cinci zile, la un McDonald's aflat la sute de kilometri distanță, în Altoona, Pennsylvania.

Poliția a declarat că, atunci când l-a găsit pe Luigi Mangione, acesta era în posesia unei arme fantomă - o armă asamblată din piese nedetectabile -, a unui act de identitate fals, a unui pașaport și a unui document scris de mână care indica „motivația și mentalitatea”.

Uciderea lui Thompson a declanșat o amplă dezbatere cu privire la modul în care funcționează sistemul de sănătate din SUA.

Mulți americani, care plătesc mai mult pentru asistență medicală decât oamenii din orice altă țară, și-au exprimat furia față de ceea ce ei consideră a fi un tratament nedrept din partea firmelor de asigurări.

Secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, a declarat în decembrie că retorica de pe rețelele de socializare în urma crimei a fost „extraordinar de alarmantă”.

„Vorbește despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în această țară și, din păcate, vedem că se manifestă prin violență, extremismul violent intern care există”, a declarat el la emisiunea Face the Nation de la CBS.

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce câștigătorul Survivor România 2026 nu primește 100.000 de euro în cont, de fapt? Suma care îi rămâne...
Digi FM
Ce se știe despre medicul rezident găsit mort la Floreasca. Tânărul era căsătorit, avea doi copii și o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și Callum Turner, nuntă de poveste în Sicilia. Elton John le-a oferit un moment de neuitat
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cum ar putea sistemele active de protecție anti-dronă să readucă blindatele pe câmpul de luptă. Soluția la...
Newsweek
Bani în plus la pensie. Ce vor trebui să facă angajatorii înainte să îți depui dosarul de pensie
Digi FM
De la miliardar la trilionar. Cum ar putea Elon Musk să rescrie istoria averilor globale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Greșeala banală pe care mulți stăpâni de câini o fac zilnic. Îți poate îmbolnăvi atât animalul, cât și familia
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani