SUA vor finanța cu 72 de milioane de dolari salariile soldaților și polițiștilor din Liban

Data publicării:
Depositors break into Beirut banks
Moneda libaneză s-a devalorizat începând din 2019 cu 95% faţă de dolarul american. Foto: Profimedia Images

Statele Unite au anunţat miercuri un ajutor inedit de 72 de milioane de dolari destinat plăţii soldaţilor şi poliţiştilor din Liban, ale căror salarii s-au prăbuşit în urma crizei economico-sociale prin care trece această ţară începând din anul 2019, transmite AFP.

Solda lunară medie a unui soldat libanez este în prezent de circa 50 de dolari, faţă de aproximativ 800 înaintea crizei, în timp ce ofiţerii câştigă aproximativ 100 de dolari pe lună.

Conform programului pe care SUA îl vor oferi Libanului în colaborare cu ONU, poliţiştii şi militarii libanezi vor primi lunar 100 de dolari timp de şase luni, potrivit Agerpres.

Washingtonul a fost în ultimii ani principalul furnizor de ajutoare pentru armata libaneză, care se plânge de lipsa produselor de bază, inclusiv hrană şi medicamente, şi reuşeşte cu greu să-şi menţină echipamentele în stare operaţională.

Moneda libaneză s-a devalorizat începând din 2019 cu 95% faţă de dolarul american. Din cauza scăderii veniturilor, sute de membri ai forţelor de securitate au dezertat, iar alţii şi-au mai găsit încă un loc de muncă unde prestează în paralel.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri