Acuzată de plagiat, o consilieră a lui Trump renunţă la post

Data actualizării: Data publicării:
President-Elect Donald Trump Holds Meetings At Trump Tower
NEW YORK, NY - DECEMBER 15: Monica Crowley, recently chosen as a deputy national security advisor in President-elect Donald Trump's administration, departs Trump Tower, December 15, 2016 in New York City. President-elect Donald Trump and his transition team are in the process of filling cabinet and other high level positions for the new administration. (Photo by Drew Angerer/Getty Images)

Monica Crowley, comentatoare politică a rețelei de televiziune Fox News, a renunțat să mai facă parte din echipa de la Casa Albă. Ea urma să fie consilier de comunicare pe teme de securitate. Monica Crowley a fost acuzată că a plagiat în lucrarea de doctorat şi într-o carte.

President-Elect Donald Trump Holds Meetings At Trump Tower
Foto: Gulliver/GettyImages

După o reflecție îndelungată, am decis să rămân la New York pentru alte ocazii de carieră și nu voi ocupa nicio funcție în noua administrație", scrie într-un comunicat pentru cotidianul Washington Times, citat de Reuters, transmite Agerpres. Viitorul consilier pentru securitate națională Michael Flynn a confirmat retragerea jurnalistei.

Monica Crowley, doctor în relații internaționale, a fost desemnată pe 15 decembrie de Donald Trump pentru postul de consilier pentru comunicare strategică al Consiliului pentru Securitate Națională. Ea urma să transmită mesajele președintelui pe teme diplomatice și de securitate.

Pe 7 ianuarie, postul de televiziune CNN a susţinut că a descoperit zeci de fragmente plagiate în cartea lui Crowley „Ce (bip!) s-a întâmplat?”, publicată în 2012. Trei zile mai târziu, editura HarperCollins a retras volumul.

În primă instanță, echipa lui Donald Trump i-a luat apărarea jurnalistei, afirmând că ar fi vorba de un atac politic, cu scopul de a deturna atenția de la adevăratele probleme ale țării. Apoi, site-ul de internet Politico a susţinut că a găsit alte exemple de plagiat în teza de doctorat a lui Crowley pe tema relațiilor diplomatice ale SUA cu China, susținută în 2000 la Universitatea Columbia din New York.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri