Administrația Trump reorganizează Departamentul de Stat. Sute de posturi vor fi eliminate

Data publicării:
Secretarul de stat american, Marco Rubio
Secretarul de stat american, Marco Rubio. Foto: Profimedia Images

Departamentul de Stat al SUA va fi reorganizat pentru a fi desfiinţate birourile redundante şi unele programe care nu corespund intereselor externe ale SUA sub preşedinţia lui Donald Trump, a anunţat marţi şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, conform Reuters.

Această abordare priveşte Departamentul începând cu baza sa, de la birouri şi până la ambasade, a indicat, într-o declaraţie, Marco Rubio, care susține că reorganizarea face parte din agenda America First(n.r. America pe primul loc), doctrina oficială a politicii lui Trump.

Funcţiile regionale vor fi consolidate pentru a creşte funcţionalitatea, birourile redundante vor fi eliminate, iar programele non-statutare, care nu sunt conforme intereselor naţionale esenţiale ale SUA, vor înceta să mai existe, a explicat şeful diplomaţiei americane.

De pildă, a exemplificat acesta, activităţile din subordinea Subsecretarului pentru Securitate Civilă, Drepturile Omului şi Democraţie vor fi transferate în subordinea unui nou Coordonator pentru Asistenţă Externă şi Afaceri Umanitare.

Noul şef al diplomaţiei SUA a criticat creşterea excesivă a Departamentului de Stat de-a lungul anilor, descriind această instituţie drept umflată, birocratică şi incapabilă să-şi îndeplinească misiunea diplomatică esenţială în această nouă epocă de mare competiţie între puteri.

Proiectul de reorganizare, asupra căruia Congresul american a fost deja notificat, prevede eliminarea a 132 din cele 734 de birouri şi oficii ale Departamentului de Stat, iar subsecretariatele vor întocmi planuri de reducere a personalului cu 15%, potrivit unui memorandum intern al acestei instituţii, consultat de Reuters.

Încă nu este clar câţi angajaţi ai Departamentului de Stat vor fi concediaţi, dar conform unui document postat de Rubio pe platforma X ar urma să fie desfiinţate aproximativ 700 de posturi.

Totuşi, planul de reorganizare pare să fie mai puţin sever decât se temeau mulţi dintre angajaţii instituţiei, menținându-se departamente care se ocupă de chestiuni precum democraţia, drepturile omului sau refugiaţii.

Reorganizarea amplă anunţată acum de Rubio survine după ce Trump a ordonat, în februarie, și reorganizarea Serviciului Extern al SUA - corpul diplomatic al Statelor Unite - pentru a se asigura că diplomaţii americani urmează agenda sa de politică externă.

Oficiali americani au declarat în martie că Departamentul de Stat pregăteşte închiderea mai multor misiuni diplomatice şi consulare, dar anunţul de marţi al lui Marco Rubio nu menţionează această chestiune. Acesta este un plan exclusiv intern. Nu are nimic de-a face cu misiunile externe. Dar aceasta nu înseamnă că nu vor urma decizii care să privească şi misiunile externe", a explicat un reprezentant, citat de Reuters.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Scene revoltătoare într-o parcare din Sectorul 4: mai mulți adolescenți au fost filmați în timp ce...
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...