Administrația Trump speră să obțină 50 de miliarde de dolari lunar din noile taxe asupra importurilor în SUA

Data publicării:
SUA UE Tarife
Foto Profimedia

Secretarul american al Comerţului, Howard Lutnick, a afirmat joi că se aşteaptă ca SUA să strângă cel puţin 50 de miliarde de dolari pe lună din tarife şi taxe, faţă de 30 de miliarde de dolari în luna iulie, în condiţiile intrării în vigoare a taxelor sporite asupra importurilor americane de produse realizate în zeci de ţări, notează Reuters.

În urma deciziei administraţiei Trump de a ridica taxele asupra importurilor de produse din numeroase ţări, nivelul mediu al taxelor de import din SUA a ajuns cel mai ridicat din ultimul secol.

Miercuri, preşedintele american Donald Trump a anunţat că intenţionează să aplice taxe de 100% importurilor de microcipuri, cu excepţia cazurilor când producătorii străini respectivi se angajează să le realizeze pe teritoriul Statelor Unite.

El a anunţat şi o uşoară creştere a taxelor aplicate importurilor de produse farmaceutice, dar care vor ajunge gradual la 250%.

Detaliile acestor tarife sectoriale vor fi anunţate în următoarele săptămâni, după ce Departamentul Comerţului va finaliza analiza privind impactul acestor importuri asupra securităţii naţionale a SUA.

Lutnick a declarat pentru Fox Business Network că ar putea beneficia de excepţii companiile de semiconductori care elaborează planuri de construire a unor fabrici de producţie în Statele Unite, iar planurile respective sunt verificate de un auditor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Obiectivul său este de a aduce aici producţia de semiconductori, a explicat secretarul american al Comerţului, care a prognozat că iniţiativa va avea ca rezultat investiţii de 1.000 de miliarde de dolari pentru a încuraja producţia internă.

Pe de altă parte, Howard Lutnick a spus că simte că este posibilă extinderea după 12 august a perioadei în care nu se aplică noi tarife în schimburile comerciale cu China, ţară cu care negocierile pe acest subiect sunt în desfăşurare. 

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...