Administrația Trump suspendă majoritatea controalelor ICE în trafic, după ce agenții au împușcat mortal doi migranți

Data actualizării: Data publicării:
agenti ICE politie police ICE
Foto: Getty Images

Administrația Trump a decis suspendarea majorității controalelor rutiere efectuate de Serviciul pentru Imigrare și Control Vamal al SUA, în urma morții a două persoane împotriva cărora agenții ICE au făcut uz de armă, potrivit Reuters.

Decizia a fost luată de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS), în subordinea căruia se află ICE, au relatat publicațiile The New York Times și The Washington Post.

Măsura vine după moartea unui columbian în vârstă de 26 de ani, luni, la Biddeford, în statul Maine, în timp ce se afla la bordul automobilului său. Victima, identificată drept Joan Sebastian Guerrero, lucra legal ca livrator și trăia alături de soția sa și de fiica lor în vârstă de trei ani, potrivit mai multor asociații pentru apărarea drepturilor migranților.

Săptămâna trecută, un alt agent ICE a împușcat mortal un mexican la Houston, în statul Texas, ceea ce a declanșat un nou val de indignare publică față de agenția responsabilă de punerea în aplicare a măsurilor impuse de președintele Donald Trump pentru limitarea imigrației în SUA.

Agenții ICE s-au confruntat cu critici în întreaga țară din cauza modului lor de acțiune, perceput ca fiind agresiv, mai ales după împușcarea mortală a doi cetățeni americani la Minneapolis, la începutul acestui an.

Arestările efectuate de ICE s-au intensificat la nivel național în ultimele săptămâni. De la începutul lunii iunie, numărul acestora în statul Maine a crescut de patru ori, ajungând la aproximativ 70 pe zi la începutul lunii iulie, potrivit datelor interne ale ICE furnizate agenției Reuters de o sursă.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ultimele clipe din viața lui Hayden Panettiere. Au apărut detalii despre o posibilă supradoză și intervenția...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Nemulțumit de pensia primită după Marea Recalculare? Cum poate ajunge dosarul tău pe masa CCR. Exemplu concret
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Scutul" genetic împotriva obezității. Mutația rară care protejează și ficatul de acumularea grăsimii
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Mihai Bobonete și-a schimbat radical look-ul după ce a slăbit. Fanii l-au confundat cu Smiley