Democrații au câștigat unul dintre cele două locuri de senatori în Georgia. Rezultatul, decisiv pentru obținerea majorității în Senat

warnock
Raphael Warnock va fi primul senator de culoare ales de statul Georgia. Foto: Facebook

Candidatul democrat Raphael Warnock (51 de ani) şi-a revendicat în noaptea de marţi spre miercuri victoria în alegerile parțiale pentru Senat care au loc în statul Georgia. Contracandidata sa, senatoarea republicană Kelly Loeffler (50 de ani), aflată la sfârşit de mandat, nu şi-a recunoscut însă înfrângerea, informează miercuri AFP, potrivit Agerpres. Scrutinul este esențial pentru a stabili majoritatea în Senatul american.

ACTUALIZARE 12.40 Democratul Raphael Warnock este dat câștigător în fața republicanei Kelly Loeffler de mai multe redacții din SUA, printre care CNN, New York Times, CBS sau Fox News.

Raphael Warnock va fi primul senator de culoare ales în statul Georgia. 

În schimb, în cazul celorlalți doi competitori, republicanul David Perdue și democratul Jon Ossoff, scorul este prea strâns pentru a se putea detașa un câștigător.


Autorităţile şi marile mass-media americane nu au anunţat deocamdată câştigătorul acestui scrutin strâns.

Democraţii ar avea nevoie să câştige şi un alt scrutin senatorial parţial organizat marţi în Georgia - unde s-au confruntat senatorul republican David Perdue (70 de ani) şi candidatul democrat John Ossoff (33 de ani), fost director al unei companii producătoare de filme documentare - pentru a prelua controlul în Senat, o miză majoră pentru preşedinţia lui Joe Biden, care îşi începe mandatul la 20 ianuarie. Rezultatul scrutinului va determina cât de uşor îşi va putea pune în practică agenda preşedintele ales.

Dacă victoria sa va fi confirmată, Raphael Warnock, pastor într-o biserică din Atlanta unde oficia Martin Luther King, va face istorie, devenind primul senator afro-american ales în Georgia.

Aceste noi alegeri au avut loc întrucât niciun candidat nu a reuşit să obţină cel puţin 50% din voturi la scrutinul din noiembrie organizat odată cu alegerile prezidenţiale.

Cele două posturi de senator din partea statului Georgia sunt deţinute în prezent de către Partidul Republican.

Editor : B.P.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate