Alegeri SUA. C.T. Popescu: „Nu vin vremuri bune pentru nimeni”

Data actualizării: Data publicării:
ctp 27 octombrie

Donald Trump a obținut președinția Statelor Unite „călărind un val negru care a ieşit din adâncurile poporului american. Nu a făcut nimic deosebit, nu e un mare orator, n-a avut momente extraordinare în campanie, n-a avut idei cu care să farmece oamenii. A început această campanie, folosesc această expresie, n-am alta, la mişto. N-a ştiut nici el ce-o să se întâmple și s-a produs această explozie în poporul american. E vorba de un curent de adâncime care datează de peste un secol, curentul nepăsător, neintervenţionist, insularist”, a spus Cristian Tudor Popescu.

În opinia sa, prin victoria lui Donald Trump, „SUA se transformă într-o foarte mare insulă. E principalul aspect care ne priveşte şi pe noi. Asta spune Trump: nu ne interesează restul lumii, ci America. Vouă să vă fie bine, de restul nu ne pasă”, spune jurnalistul.

El amintește că Europa a avut nevoie de Statele Unite atât în timpul celor două războaie mondiale, cât și în diferite conflicte postbelice. Acum, „tendința principală e să stăm la noi acasă, să ne fie bine și să nu ne pese de ceilalți”.

„E lucrul cel mai grav din punctul meu de vedere, cu consecinţe care se vor vedea. Nu știu cât de bine o să-i fie Americii cu Trump, dar Europei de Est, României nu-i va fi bine deloc cu acest preşedinte”, spune Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul nu crede în ipoteza că, după câștigarea alegerilor, Donald Trump „se va alinia” la linia obișnuită a președinților americani.

„E un candidat şi un preşedinte atipic, care, egocentric fiind, fiind extrem de arogant şi de flămând de putere, va avea ca principal obiectiv al mandatului nici măcar chestia asta cu America mare din nou, nu, principalul obiectiv va fi al doilea mandat. Pentru asta va trebui să-și păstreze electoratul obținut acum. Cel mai mare pericol pentru el e să treacă drept cuminţit, reeducat de sistem, el care a cîștigat ca un personaj antisistem. Atunci va forţa în politica internă și în cea externă, cu gândul la cea internă, măcar să le dea iluzia votanților că le dă ce le-a promis”, spune Cristian Tudor Popescu.

„Nu vin vremuri deloc bune pentru nimeni”, a conchis el.

Pe de altă parte, spune Cristian Tudor Popescu, Hillary Clinton „a fost un candidat extrem de prost, de nefericit, extrem de neconvingator, fals. Acel fake care n-a convins niciun moment. A obținut voturile datorită maşinăriei uriașe din spatele ei, datorită vedetelor Hollywoodului. O contribuție extraordinară a avut Michelle Obama. Ar fi fost un candidat net superior”.

„Poate că ar fi putut fi învinsă și de un candidat mai slab. Faptul că n-a putut produce Partidul Democrat și clasa politică să producă mai mult decât Clinton în alegerile acestea e un lucru mai grav decât faptul că a câștigat Trump”, adaugă Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...