Este Trump omul lui Putin? Răspunsul lui Jonathan Eyal

Data publicării:
colaj trump-putin

Amestecul lui Vladimir Putin în alegerile din SUA pare să fi avut succes, chiar dacă și numai pentru că a aruncat sistemul electoral al americanilor în ridicol. Dar asta nu înseamnă că președintele ales al SUA, Donald Trump, are o datorie față de Moscova, sau că Rusia are acum un aliat la Casa Albă. Cu toate acestea, de pe urma victoriei lui Donald Trump, președintele Rusiei a obținut trei avantaje deloc de ignorat, potrivit unui comentariu semnat de Jonathan Eyal pe rusi.org

colaj trump-putin
Foto: Gulliver/ Getty Images

În primul rând, alegerea lui Trump în funcția de președinte al SUA pune probleme serioase pentru viitorul relațiilor transatlantice. În al doilea rând, președintele ales al Statelor Unite a pus sub semnul întrebării, în timpul campaniei electorale, scopul și viabilitatea NATO, ceea ce a îngrijorat statele aliate. În ultimul rând, cel mai important avantaj pentru Putin este faptul că Trump este primul președinte al SUA din 1947 care gândește relațiile transatlantice doar în scop comercial, nu ca pe o alianță a țărilor cu valori comune. 

Lui Vladimir Putin îi place în mod deosebit abordarea strict economică a relațiilor transatlantice, deoarece și el vede Europa ca pe un bun imobiliar, care poate fi împărțit între diferite sfere de influență. Nu există nicio dovadă concretă că Donald Trump va fi tentat măcar să discute o înțelegere de împărțire a Europei, dar chiar și faptul că acum există această posibilitate, oricât de mică ar fi ea, este pe placul Moscovei.

Chiar dacă victoria lui Donald Trump avantajează Moscova, Vladimir Putin și consilierii lui păstrează aparențele și nu își fac planuri de o repornire a relației pe termen lung cu Washington.

Unul dintre motive este că Moscova încă nu îi cunoaște pe toți membrii Administrației Trump, așadar încă nu are toate informațiile necesare pentru a obține o imagine de ansamblu asupra situației. Un alt motiv este că Rusia urăște lipsa de predictibilitate, iar Trump este imprevizibil.

Autorul articolului de pe rusi.org este Dr. Jonathan Eyal, director de studii la Royal United Services Institute din Londra. De origine română, este un bun cunoscător al spațiului est-european.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri