În 1917, în timp ce trupele canadiene luptau la Vimy Ridge, în nordul Franței, locotenentul Leslie Miller a adunat ghinde de pe câmpul de luptă și le-a dus acasă, în Ontario. Puieții din stejarii rezultați au fost trimiși înapoi în Franța aproximativ un secol mai târziu și au devenit o legătură vie între cele două țări. Prim-ministrul canadian Mark Carney a povestit această întâmplare la Strasbourg, săptămâna trecută, în fața Parlamentului European, propunând o alianță care depășea cu mult comerțul și cuprindea apărarea, energia, mineralele critice și inteligența artificială, scrie The Atlantic.
Dincolo de Trump: Pregătiri pentru o Americă predictibil mai distantă
Prezentarea a făcut parte dintr-o transformare mai amplă în curs de desfășurare între aliații Americii. Ani de zile, strategia aliaților SUA a fost să aștepte trecerea mandatului președintelui Trump. Acum, mulți se pregătesc pentru o lume în care Statele Unite nu vor mai fi indispensabile - nu doar în timpul președinției lui Trump, ci și după aceea, indiferent de cine ocupă Casa Albă. Aceștia își construiesc capacități militare, diversifică comerțul, dezvoltă noi industrii interne și creează relații care le reduc dependența de Washington.
Aceasta nu este o revoltă coordonată împotriva Americii sau o întoarcere generală către China. Majoritatea partenerilor americani văd Washingtonul ca pe un partener esențial și nu au încredere deplină în Beijing. Însă națiunile care au fost cândva ferm în orbita americană ajung la concluzia că nu se pot baza pe SUA pentru a oferi aceeași conducere, aceleași piețe, tehnologie și protecție militară pe care le-au avut timp de decenii. Și acest lucru, spun oficialii străini, este adevărat indiferent cine câștigă președinția în 2028.
Această schimbare ar putea fi cea mai semnificativă moștenire a politicii externe a lui Trump. Încă de la primul său mandat, el a cerut ca aliații să devină mai autonomi. În al doilea mandat, Trump a accelerat apariția unei lumi în care influența americană este mai puțin centrală - iar China are mai mult spațiu de manevră. Beijingul va beneficia dacă Europa, Canada, Japonia sau Coreea de Sud devin mai dispuse să se implice și mai puțin sigure că Washingtonul este puterea în jurul căreia trebuie să se învârtă toate deciziile strategice. Iar schimbarea subminează delicatul echilibru strategic pe care Washingtonul îl caută cu Beijingul însuși - o problemă pe care Trump o va confrunta când se va întâlni cu președintele chinez Xi Jinping săptămâna aceasta.
Schimbările sunt deja vizibile, inclusiv în creșterea cheltuielilor europene pentru apărare, extinderea comercială a Canadei față de China și eforturile Japoniei de a deveni un furnizor mai mare de arme. Luate împreună, aceste tendințe indică o reorganizare a sistemului internațional care se extinde mult dincolo de Trump. „Trump a adus cu el un cutremur, dar am fi nechibzuiți să nu ne pregătim pentru replici”, a spus un înalt oficial european pentru sursa citată. „Adevărul este că ne vom pregăti pentru eșec dacă presupunem că totul va reveni la cum era după ce Trump părăsește funcția. Lumea se schimbă și putem vedea foarte clar acum că și America se schimbă.”
Această convingere modifică calculele guvernelor care au petrecut decenii organizându-și politicile de securitate și economice în jurul Statelor Unite. Ceea ce a fost odată considerat o acoperire instituțională până la alegerile din 2028 s-a transformat într-un efort pe termen lung de a construi alternative. Această temă a găsirii alternativelor la Washington a devenit atât de răspândită încât este probabil să domine discuțiile de la Adunarea Generală a Națiunilor Unite din această săptămână.
Efectul J.D. Vance și noul consens protecționist de la Washington
Katherine Tai, reprezentanta comercială a SUA în administrația Biden, a afirmat că ea și alți oficiali de rang înalt au fost trimiși într-un „turneu al scuzelor” după primul mandat al lui Trump pentru a-și convinge aliații că America pe care o cunoșteau se întorsese și că președintele Biden era dedicat protejării relațiilor. (Referința era o amintire a „turneului scuzelor” din epoca lui Barack Obama, așa cum l-au numit unii mai târziu când a călătorit prin lume după ce a preluat mandatul pentru a-și cere scuze pentru acțiunile americane din trecut, intervențiile militare și deciziile de politică externă.) Dar mesajul s-a disipat în următorii ani pe fondul diviziunii politice din SUA, își amintește Tai. Diplomații străini i-au transmis ei și altor oficiali de rang înalt din rândul administrației Biden nervozitatea „că ceea ce sperați că era o aberație se va întoarce de fapt”, a spus ea. Odată cu al doilea mandat al lui Trump, „totul este mai exagerat decât chiar și în prima administrație”, a subliniat Tai. „Insultele sunt mai jignitoare, injuriile fac să curgă mai multă sângerare, iar instinctul meu este că nu există o a doua oară când America să declare că s-a întors”.
Indiferent dacă următorul președinte va fi democrat sau republican, aliații văd motive de îngrijorare. Oficiali din țări din întreaga lume au afirmat pentru The Atlantic că sunt îngrijorați că viziunea vicepreședintelui Vance despre o Americă mai puțin intervenționistă ar putea deveni o doctrină conservatoare durabilă. „Teama noastră reală este că după Trump va veni J.D. Vance, iar el a precizat clar că nu este prieten cu Europa”, a spus un oficial european de rang înalt. Alții văd apelurile din partea Socialiștilor Democrați din America de a „retrage finanțarea Departamentului de Război” ca o dovadă că scepticismul cu privire la rolul global tradițional al Americii nu se mai limitează la o singură parte a spectrului politic. Democrații progresiști adoptă, de asemenea, instrumente promovate de Trump, inclusiv anumite tarife vamale și alte măsuri protecționiste. Ca președinte, Biden a păstrat majoritatea tarifelor vamale impuse de Trump în timpul primului său mandat, chiar dacă mantra sa „America s-a întors” a încercat să-i asigure pe aliați că încă au sprijinul SUA. O resetare dramatică a relațiilor SUA cu aliații pare inevitabilă.
Și mai mulți democrați moderați se îndreaptă spre o politică externă mai apropiată de „America First”, reflectând scepticismul crescând față de intervențiile externe și dorința de a prioritiza nevoile interne. Reprezentantul Ro Khanna, un progresist și un potențial candidat la președinție în 2028, a spus că SUA are nevoie de o agendă economică axată pe reconstrucția bazei producătoare a Americii printr-o bancă de investiții industriale, extinderea școlilor profesionale și investiții în comunități golite de existență - deși, a adăugat el, ar fi o greșeală ca aliații să ignore SUA ca partener în era post-Trump. El este în favoarea menținerii piețelor externe deschise și a utilizării selective a tarifelor.
Cazul Canadei: De la cel mai apropiat aliat, la parteneriate cu Beijingul și UE
Însă ceea ce odinioară aliaților li se părea o turbulență politică temporară pare acum o schimbare mai durabilă a priorităților Washingtonului. Întrebați-i pe canadieni. Timp de decenii, Washingtonul și Ottawa au fost cei mai apropiați aliați. Deși au fost frecvent în conflict pe tema comerțului, armatele lor au operat împreună, serviciile lor de informații au cooperat îndeaproape, iar economiile lor au fost profund integrate. Cu toate acestea, Trump a sugerat în repetate rânduri că Canada ar fi mai avantajată dacă ar face parte din SUA, impunând și amenințând în același timp cu tarife vamale asupra bunurilor canadiene. Luna trecută, administrația sa a impus taxe vamale de 50% asupra unor produse canadiene în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari.
Carney, care a cerut ca ceea ce el numește „puteri de mijloc”, cum ar fi Canada, să devină mai autonome, a reacționat în consecință. În ianuarie, a călătorit la Beijing - prima vizită a unui prim-ministru canadian din 2017 - și a anunțat un nou parteneriat strategic axat pe comerț, energie și agricultură. Ulterior, Canada a asigurat acces reînnoit la piața chineză pentru rapiță, fructe de mare și carne de vită și și-a stabilit obiectivul de a crește exporturile către China cu 50% până în 2030. Canada a devenit, de asemenea, prima țară non-europeană care a participat la noul program de finanțare a apărării al Uniunii Europene, Acțiunea de Securitate pentru Europa, oferind companiilor canadiene acces la contracte de apărare europene și aprofundând legăturile militare.
La începutul acestei luni, UE a propus ca Canada să devină primul său „membru asociat”, un statut care ar reflecta apropierea relației și ar oferi Ottawa – precum și, poate, altor națiuni – o alternativă la SUA și China. Trump a observat legăturile lor tot mai strânse, dar într-un mod pe care ni-l putem imagina că Carney l-ar putea percepe ca o formă de respect. Președintele le-a declarat recent reporterilor: „Mulți oameni spun: Cine e cel mai greu de gestionat? Este China, domnule? Este China? Este Vietnamul? Am spus: Nu, de fapt, este Canada. Canada s-a simțit încurajată.”
Reconfigurarea axei asiatice și dilema exercițiilor militare
Decizia americană de a se retrage din alianțele sale a creat oportunități pentru China, în special în regiunea Pacificului. SUA are puțini aliați mai puternici decât Australia, care, în timpul administrației Biden, a fost de acord cu SUA și Regatul Unit pentru a primi o aprovizionare cu tehnologie de submarine cu propulsie nucleară. Însă China este cel mai mare partener comercial al Australiei, iar Guvernul australian a încercat să își consolideze relația cu Beijingul și în alte domenii, inclusiv în domeniul energiei și al climei. „Statele Unite - nu din întâmplare sau din circumstanțe, ci intenționat - au devenit un aliat mai puțin de încredere”, a declarat fostul prim-ministru australian Malcolm Turnbull jurnalistului David Frum într-un interviu recent. „Aliații tradiționali ai Americii trebuie să se protejeze”.
Între timp, Japonia și-a relaxat regulile privind exportul de arme. Țara s-a izolat în mare măsură de piețele globale de arme de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar această schimbare a stârnit interesul țărilor din întreaga lume care s-au bazat mult timp pe vânzările de arme din SUA. Japonia și Coreea de Sud, rivale de multă vreme, s-au apropiat, de asemenea, una de cealaltă, confruntându-se atât cu o China puternică, cât și cu imprevizibilitatea administrației Trump.
Această imprevizibilitate a fost demonstrată în recentele exerciții militare comune anuale dintre SUA și Coreea de Sud. Cunoscute sub numele de Scutul Libertății Ulchi - numele evocă un general coreean din secolul al VII-lea, celebru pentru respingerea unei invazii chineze - exercițiile au loc de zeci de ani. Dar cu câteva ore înainte de începerea exercițiilor din acest an, Trump i-a luat prin surprindere pe oficiali anunțând pe rețelele sociale că ordonă o retragere substanțială a participării SUA. El a susținut că exercițiile au fost costisitoare și au transmis un semnal „total nepotrivit și ostil” Coreei de Nord. Trump continuă să-l laude pe dictatorul țării, Kim Jong-un, în ciuda eșecului liderilor de a ajunge la o apropiere în timpul primului mandat al lui Trump.
Forțele americane și sud-coreene, precum și cele din alte țări, erau confuze cu privire la cum și dacă să continue exercițiile. În cele din urmă, au continuat, dar la o scară mult mai mică, programul de 11 zile fiind redus la cinci, iar activitățile majore de antrenament pe teren fiind reduse. „A fost o adevărată harababură”, a spus un oficial american pentru The Atlantic în timp ce lucrurile se desfășurau. Între timp, președintele sud-coreean Lee Jae Myung a acționat agresiv pentru a aprofunda legăturile cu Beijingul. Vizita sa de stat din ianuarie în China a inclus un summit cu Xi și un forum de afaceri la care au participat aproximativ 600 de lideri de afaceri coreeni și chinezi. Paisprezece memorandumuri au fost semnate în timpul vizitei. Având în vedere că Seulul este de partea lui Trump, acesta ar putea fi doar începutul.
Oportunitatea Beijingului și costul pe termen lung pentru economia SUA
Experții au explicat că, chiar dacă aceste țări nu deschid porțile cooperării cu China, Beijingul are totuși de câștigat. Fiecare sistem de armament pe care actualii aliați ai SUA îl construiesc singuri, fiecare lanț de aprovizionare pe care îl diversifică și fiecare relație nouă pe care o dezvoltă oferă Beijingului o altă oportunitate - o posibilitate pe care chiar și aliații lui Trump o recunosc. „Trebuie să ne asigurăm că Beijingul nu profită de situație pe termen scurt”, a aatras atenția Richard Grenell, care a deținut o serie de funcții în ambele administrații Trump, inclusiv ca ambasador în Germania. „Dar nu sunt îngrijorat de termenul lung, pentru că ceea ce auzim în mod repetat de la liderii mondiali este că a face afaceri cu China nu merită prețul pe care îl plătesc.”
Anul trecut, liderii europeni au călătorit la Beijing cu plângeri majore legate de creșterea producției industriale a Chinei, accesul limitat al acesteia la piețele sale și dezechilibrul comercial masiv. Însă summitul a reafirmat, de asemenea, dorința colectivă a națiunilor europene de a se implica mai profund în Beijing, în ciuda slăbiciunilor evidente ale Guvernului chinez ca alternativă potențială la Statele Unite ca superputere globală. Apetitul lor pentru apropiere reflectă evoluția opiniilor publice din întreaga lume. Anul acesta, un sondaj realizat de Pew Research Center în 36 de țări a constatat că, pentru prima dată, China a fost percepută mai pozitiv decât SUA în majoritatea țărilor chestionate. În Canada, 44% dintre respondenți și-au exprimat o opinie favorabilă asupra Chinei, comparativ cu 33% pentru Statele Unite. China a depășit, de asemenea, SUA în ceea ce privește favorabilitatea generală în mai multe țări europene.
The Atlantic l-a întrebat pe William Taylor, care a fost de două ori șef al ambasadei SUA în Ucraina, dacă europenii simt că pot pur și simplu să câștige timp până când Trump va părăsi funcția în 2029, când lucrurile s-ar putea schimba probabil. „Nu sunt siguri că situația se va schimba”, a răspuns Taylor.
Miza economică a acestor schimbări este substanțială. Războaiele comerciale cu aliații cresc costurile pentru consumatorii americani. Companiile americane de apărare ar putea pierde în cele din urmă cota de piață, pe măsură ce aliații își dezvoltă propriile industrii și cumpără mai mult unii de la alții. Și cu cât țările își diversifică mai mult lanțurile de aprovizionare și relațiile comerciale, cu atât Washingtonul se bucură de mai puțină influență. „Vechea noastră relație de integrare constantă cu Statele Unite s-a încheiat”, a spus Carney, la câteva săptămâni după ce a preluat mandatul anul trecut. „Deși aceasta este o tragedie, este și noua realitate.” Cel mai mare impact al lui Trump în timpul celui de-al doilea mandat ar putea fi acela că aliații Americii planifică acum ca această realitate să-i depășească limitele.
Editor : Ș.R.
