Video Atac armat în Texas: trei morți și 14 răniți. FBI investighează un posibil act de terorism

Data publicării:
masini de politie la locul unui atac armat in sua
FOTO: Profimedia Images

Un atac armat, produs duminică dimineață într-un bar din Austin și soldat cu cel puțin trei morți și 14 răniți, este analizat de FBI sub aspectul unei posibile legături cu terorismul. Potrivit autorităților, anchetatorii examinează „indicii” care ar putea sugera o astfel de conexiune, relatează BBC.

Suspectul a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia la faţa locului. Paisprezece persoane au fost spitalizate, trei dintre ele fiind în stare critică.

Oficialii din cadrul forţelor de ordine nu au dezvăluit numele autorului atacului şi nici nu au identificat un motiv specific, dar agentul FBI Alex Doran a declarat duminică reporterilor că „există indicii asupra suspectului şi în vehiculul său care indică o posibilă legătură cu terorismul”.

Grupul de lucru comun al FBI pentru combaterea terorismului colaborează cu Departamentul de Poliţie din Austin la anchetă, care include personal din echipele de colectare a probelor şi de criminalistică digitală ale agenţiei federale, a declarat Doran într-o conferinţă de presă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Împuşcăturile au avut loc în faţa Buford's, un bar popular în stil roadhouse din centrul oraşului Austin, cunoscut pentru proximitatea sa faţă de food truck-uri, potrivit relatărilor din presa locală.

Potrivit ziarului Austin American-Statesman, şefa poliţiei din Austin, Lisa Davis, a declarat că autorul atacului a condus un SUV mare în jurul barului de mai multe ori înainte de a opri, a aprins luminile de avarie, a coborât geamul şi a tras asupra clienţilor aflaţi în curtea Buford's şi în faţa barului.

Incidentul a marcat cel de-al 56-lea atac armat din SUA soldat cu mai multe victime în acest an.

Potrivit datelor din Gun Violence Archive, care defineşte un atac armat în masă ca un incident în care cel puţin patru persoane, fără a include atacatorul, sunt rănite sau ucise de focuri de armă, Statele Unite au înregistrat 407 atacuri armate în masă anul trecut.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tichetele de masă nu ajung doar în contractul de muncă. Unde mai trebuie să fie înregistrate
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, noi declarații despre despărțirea de Gerard Pique: „Trebuie să râzi de viață înainte ca viața să...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț surpriză de Paște: Pensiile cresc cu 300 lei pentru 4.000.000 pensionari. De când?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...