Video&Foto Au apărut primele imagini cu reședința lui Jeffrey Epstein, unde și-ar fi abuzat sexual victimele. „Un tablou tulburător”

Data publicării:
Imagini de la reședința de pe insula privată a infractorului sexual Jeffrey Epstein. Sursă foto: Camera Reprezentanților SUA
Imagini de la reședința de pe insula privată a infractorului sexual Jeffrey Epstein. Sursă foto: Camera Reprezentanților SUA

Membrii democraţi ai Congresului american au făcut publice miercuri fotografii şi înregistrări video ale insulei aparţinând infractorului sexual Jeffrey Epstein şi ale reşedinţei sale, aflate în centrul acuzaţiilor de exploatare sexuală formulate împotriva sa.

Imagini de la reședința de pe insula privată a infractorului sexual Jeffrey Epstein. Sursă foto: Camera Reprezentanților SUA
Imagini de la reședința de pe insula privată a infractorului sexual Jeffrey Epstein. Sursă foto: Camera Reprezentanților SUA

Congresmenii declară într-un comunicat că au primit aceste documente în urma unei cereri adresate în 18 noiembrie serviciilor judiciare ale Insulelor Virgine americane, teritoriu al SUA în Caraibe, unde Jeffrey Epstein deţinea două insule, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Una dintre ele - Little St. James - era utilizată ca una dintre principalele sale reşedinţe şi era locul, potrivit acuzării, unde el ar fi agresat sexual mai multe femei şi fete minore.

Finanţistul a fost găsit mort în 2019 în celula sa, în urma unui suicid, potrivit autorităţilor, înainte de începerea procesului său pentru crime sexuale.

„Un tablou tulburător”

Cele zece fotografii şi patru înregistrări video, calificate drept „inedite”, arată în special camere ale vilei în discuţie, o cameră cu echipamente stomatologice şi imagini din exteriorul reşedinţei luxoase.

„Aceste noi imagini oferă un tablou tulburător al lumii lui Jeffrey Epstein şi al insulei sale”, declară într-un comunicat alesul democrat Robert Garcia, membru al Comisiei de supraveghere din Camera Reprezentanţilor, care anchetează de mai multe luni dosarul şi posibile deficienţe ale autorităţilor.

„Publicăm aceste fotografii şi înregistrări video pentru a garanta transparenţa publică în ancheta noastră şi pentru a ajuta la alcătuirea tabloului complet al crimelor oribile ale lui Epstein”, a adăugat el, cerându-i preşedintelui Trump „să facă publice cât mai curând toate documentele” despre finanţistul newyorkez.

Congresmenii democraţi afirmă de asemenea că au primit documente de la J.P.Morgan şi Deutsche Bank - două bănci care avuseseră de a face cu Jeffrey Epstein - şi intenţionează să le facă publice „în zilele următoare” după examinarea lor.

Presiuni pentru publicarea documentelor

Publicarea acestor noi imagini intervine într-un moment în care administraţia Trump se află sub presiune pentru a publica toate documentele aflate în posesie despre Jeffrey Epstein, în urma adoptării de către Congres la jumătatea lunii noiembrie a unei legi în acest sens.

Ministerul Justiţiei are termen până la 19 decembrie pentru a face aceasta, iar trei congresmeni democraţi şi doi republicani i-au scris miercuri ministrului Pam Bondi pentru a-i cere o întâlnire cu scopul de a discuta despre „obstacolele de procedură care s-ar putea interfera” cu publicarea documentelor. Un mijloc de a exercita presiune publică asupra ministrului pentru a se asigura că data limită va fi respectată.

După ce a promis în timpul campaniei sale din 2024 dezvăluiri zguduitoare, Donald Trump cere susţinătorilor săi de mai multe luni să întoarcă pagina, calificând dosarul drept „farsă” amplificată de opoziţia democrată.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Ciprian Ciucu? Terenurile, apartamentele și economiile declarate de primarul Capitalei
Digi FM
Viorica Dăncilă rupe tăcerea despre perioada în care a fost premier: „Am fost trădată de cei din casă. Mi-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani câștigă Mihai Trăistariu din apartamentele de la mare. Artistul estimează un profit frumos în vara...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Macaulay Culkin rupe tăcerea despre cea mai importantă persoană pentru el: „Viața mea s-a schimbat pentru...
Adevarul
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte primele...
Newsweek
Un nou ajutor la pensie pentru 4.600.000 pensionari, votat de Senat. Ce e obligată Casa de Pensii să facă?
Digi FM
Sfârșit tragic pentru o femeie de 37 de ani, aflată în vacanță în Grecia. A murit într-un accident rutier cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Copiii îi întorc spatele, dar Brad Pitt își găsește liniștea în brațele unei femei cu 29 de ani mai tânără...
UTV
Andreea Bănică a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Artista și-a schimbat look-ul