„Au încătușat-o ca pe un criminal periculos”. Franțuzoaică de 86 de ani, săltată de ICE: venise în SUA pentru iubirea ei din tinerețe

Data actualizării: Data publicării:
agenti ice
Agenți ICE. Foto: Profimedia

O franțuzoaică de 86 de ani a fost săltată de autoritățile americane pentru imigrație (ICE), după ce s-a mutat în Statele Unite pentru a se reuni cu iubirea ei din tinerețe, scrie BBC. Femeia a fost reținută în Alabama pentru depășirea perioadei legale de ședere, însă familia a precizat că aceasta aștepta obținerea unui permis de rezidență permanentă în momentul reținerii. „I-au pus cătușe la mâini și la picioare, ca și cum ar fi fost un criminal periculos”, a declarat fiul acesteia, care a explicat că mama sa are probleme cardiace și „nu va rezista o lună în astfel de condiții”.

Fiul lui Marie-Thérèse, din orașul Nantes, a tras un semnal de alarmă după ce mama sa a fost arestată la începutul lunii aprilie, în Anniston, Alabama.

„I-au pus cătușe la mâini și la picioare, ca și cum ar fi fost un criminal periculos”, a declarat acesta pentru publicația franceză Ouest-France.

Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, care supraveghează agenția pentru imigrație și control vamal (ICE), a transmis pentru BBC că o „persoană aflată ilegal pe teritoriul SUA, din Franța”, cu un nume care corespunde cu cel al lui Marie-Thérèse, a intrat în țară în iunie 2025 și a depășit perioada de ședere permisă de viza de 90 de zile.

Potrivit fiului său, însă, Marie-Thérèse aștepta obținerea unui permis de ședere permanentă (green card) în momentul în care a fost reținută.

Marie-Thérèse s-a mutat în Statele Unite după ce s-a căsătorit cu iubirea ei din tinerețe, un american pe nume Billy, pe care îl cunoscuse în anii ’60, când acesta era soldat staționat la baza NATO din Saint-Nazaire, iar ea lucra ca secretară.

Billy s-a întors în Statele Unite în 1966, iar cei doi au pierdut legătura. Ulterior, fiecare s-a căsătorit în țara sa și a avut copii.

Cei doi s-au regăsit în 2010 și au început să se viziteze reciproc, alături de partenerii lor de atunci, potrivit Ouest-France.

Până în 2022, amândoi rămăseseră văduvi și au început o relație. Billy era „un bărbat fermecător, adorabil”, a spus fiul femeii, iar cei doi erau îndrăgostiți „ca niște adolescenți”.

S-au căsătorit anul trecut, iar Marie-Thérèse s-a mutat în Alabama, unde a depus o cerere pentru obținerea unui green card, viză pe termen lung care i-ar fi permis să rămână în SUA. Femeia, însă, nu primise documentul în momentul în care Billy a murit brusc, în luna ianuarie, lăsând neclar statutul ei de imigrare.

La scurt timp după moartea acestuia, între fiul lui Billy și Marie-Thérèse ar fi izbucnit un conflict legat de moștenire.

Fiul lui Billy „a amenințat-o, a intimidat-o și chiar a ajuns până la a-i opri apa, internetul și electricitatea”, a declarat fiul femeii pentru Ouest-France.

Marie-Thérèse a angajat un avocat, însă a fost arestată de ICE cu o zi înainte de o audiere programată. Vecinii au fost cei care i-au alertat copiii.

Nu există dovezi că o eventuală plângere depusă de fiul lui Billy ar fi dus la reținerea femeii într-un centru ICE.

Ministerul de Externe al Franței s-a implicat în acest caz, iar Marie-Thérèse a primit o vizită consulară, a declarat fiul acesteia pentru presa franceză. El a adăugat că mama sa este „o luptătoare” și „rezistă bine”, însă are probleme cardiace și de spate.

„Prioritatea noastră este să o scoatem din acest centru de detenție și să o repatriem în Franța. Având în vedere starea ei de sănătate, nu va rezista o lună în astfel de condiții”, a spus acesta.

De la începutul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump, agenția ICE a avut un rol central în aplicarea politicii de deportări în masă promovate de administrația sa.

Bugetul și atribuțiile instituției au fost extinse semnificativ, iar aceasta joacă un rol-cheie în îndepărtarea imigranților fără acte din Statele Unite.

Fiul lui Marie-Thérèse a declarat că situația prin care trece familia sa „este ca un film american prost. În fiecare dimineață mă trezesc și îmi spun că nu este adevărat, că a fost doar un coșmar”.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani