Foto Banner cu chipul lui Donald Trump, amplasat pe fațada Departamentului de Justiție din SUA. „Să facem America din nou sigură”

Data actualizării: Data publicării:
Washington, DC, USA. 19th Feb, 2026. A large banner featuring Donald Trump's face seen hung on the exterior of Justice Department headquarters in Washington, DC on February 19, 2026. Credit: Mpi34/Media Punch/Alamy Live News
Imaginea lui Trump pe fațada Departamentului de Justiție al SUA. Sursa: Profimedia

Un banner al președintelui american Donald Trump a fost amplasat la sediul Departamentului american de Justiție, anunță jurnaliștii Reuters, care remarcă faptul că este cel mai recent efort al liderului SUA de a-și imprima identitatea asupra unei instituții din Washington. Bannerul albastru, desfășurat joi între două coloane ale sediului Departamentului de Justiție, include sloganul: „Make America Safe Again” (n.r. Să facem America din nou sigură).

De când s-a întors la Casa Albă anul trecut, Trump a acționat susținut pentru a-și imprima imaginea și influența asupra instituțiilor federale.

El a remodelat organismele culturale și politice prin numirea unor persoane loiale, a redenumit instituții importante și a îndepărtat funcționari implicați în anchete anterioare, măsuri care, potrivit criticilor, estompează granițele dintre puterea politică și funcțiile guvernamentale tradițional independente, arată Reuters.

Anul trecut, pe clădirile Departamentului Muncii, Departamentului Agriculturii și Institutului American pentru Pace au fost afișate bannere cu imaginea lui Trump. Iar un consiliu de administrație, numit de președinte, a votat în decembrie pentru a adăuga numele lui Trump la Centrul John F. Kennedy pentru Arte Performative. 

New Banner At Department Of Justice
Banner cu chipul lui Donald Trump la sediul Departamentului american de Justiție. Sursa: Profimedia

Casa Albă a trimis întrebările referitoare la ultimul banner către Departamentul de Justiție, însă instituția nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii, arată Reuters.

Într-o declarație citată de NBC News, un purtător de cuvânt al Departamentului Justiției a spus că departamentul este „mândru” să sărbătorească „munca sa istorică de a face America din nou sigură, sub îndrumarea președintelui Trump”.

În 2023, fostul consilier special al Departamentului Justiției, Jack Smith, a obținut acuzații împotriva lui Trump pentru păstrarea ilegală a documentelor clasificate după primul său mandat și pentru complotul de a răsturna înfrângerea sa în alegerile din 2020.

Citește și:

Rusia i-a propus public lui Donald Trump un acord economic în valoare de 14 trilioane de dolari. Cu o condiție

Trump a afirmat în mod fals că a câștigat alegerile din 2020. Susținătorii săi au luat cu asalt Capitoliul SUA pe 6 ianuarie 2021, într-o încercare eșuată de a împiedica Congresul să certifice rezultatele alegerilor respective. După ce a preluat funcția pentru a doua oară în ianuarie 2025, Trump i-a grațiat pe revoltați.

Trump a negat acuzațiile din dosarele împotriva sa, calificându-le drept motivate politic. Smith a renunțat la ambele dosare împotriva republicanului după ce Trump a câștigat alegerile din 2024, invocând politica Departamentului Justiției de a nu urmări penal un președinte în exercițiu.

Smith a demisionat din Departamentul Justiției cu câteva zile înainte ca Trump să se întoarcă la Casa Albă la începutul anului trecut. De atunci, Departamentul Justiției din administrația Trump a vizat și a concediat mulți funcționari implicați în anchetele împotriva liderului republican.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să...
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selly, despre observațiile pe care i le fac părinții, în ciuda succesului său: „Cred că este imposibil să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Top 10 filme cu Charlize Theron. Actrița împlinește 51 de ani
Adevarul
Marinarii de pe portavionul USS Abraham Lincoln sunt epuizați și demoralizați în largul coastelor Iranului...
Newsweek
Românii plătesc printre cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Carmen Șerban, la un pas de o tragedie în București. Mașina cântăreței a ajuns într-o groapă după ce asfaltul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Tom Holland nu se ferește să spună care sunt cele mai slabe filme din cariera sa: „Nu eram deloc mândru de...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine