Casa Albă nu va mai spune că o invazie a Rusiei în Ucraina este „iminentă”

Data actualizării: Data publicării:
Jen Psaki daily press briefing - Washington, Washington, District of Columbia, USA - 02 Feb 2022
Jen Psaki a spus că nu va mai califica o posibilă invazie a Ucrainei de către Rusia ca fiind „iminentă”. Foto: Profimedia Images

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a afirmat miercuri că nu va mai califica o posibilă invazie a Ucrainei de către Rusia ca „iminentă”, apreciind, în acelaşi timp, că poate interveni „oricând”, scrie AFP.

Jen Psaki a spus, într-un briefing de presă de săptămâna trecută, că o invazie a Ucrainei de către trupele ruse desfăşurate lângă frontiera sa ar putea fi „iminentă”.

Câteva zile mai târziu, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a cerut occidentalilor să nu stârnească „panică”, conform Agerpres.

Miercuri, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe le-a spus jurnaliştilor că administraţia americană a „încetat să mai folosească (acest termen) pentru că a trimis un mesaj diferit de ceea ce doream să transmitem”.

Poziţia Washingtonului, a insistat ea, este că preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a poziţionat armata astfel încât „să poată declanşa oricând o invazie”.

Acest lucru rămâne „adevărat”, a adăugat ea, precizând că Statele Unite nu ştiu „dacă el a luat o decizie” pe această temă.

În cursul zilei de miercuri, Washingtonul a anunţat desfăşurarea a circa 3.000 de militari americani în Europa de Est pentru a apăra ţările din NATO „împotriva oricărei agresiuni”, în timp ce baletul diplomatic a continuat, încheie AFP.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri