Ce spun specialiștii despre vaccinul anti-COVID al Rusiei. Doctorul Fauci explică de ce americanii nu au reușit înaintea rușilor

Data actualizării: Data publicării:
Dr. Antony Fauci a spus că speră că pandemia va fi sub control până la sfârşitul anului, când se aşteaptă să fie disponibil un vaccin
Foto: GettyImages

Neîncrederea este cuvântul de ordine în rândul comunității științifice, după ce Rusia a anunțat că are primul vaccin anti-COVID. O premieră pe care mulți o pun la îndoială, din moment ce nu există nici o dovadă că Moscova a parcurs toate etapele cerute pentru dezvoltarea serului. Se știu foarte puține despre vaccinul botezat Sputnik, iar grupul scepticilor este condus de Anthony Fauci, cel mai important expert american în domeniu. La polul opus se situează controversatul președinte din Filipine. Rodrigo Duterte vrea să fie primul din țara sa care testează vaccinul rușilor.

„Oamenii să fie atenți atunci când aud anunțuri venite din partea chinezilor sau rușilor”

Anthony Fauci, epidemiolog: Să ai un vaccin și să dovedești că acel vaccin este sigur și eficient sunt două lucruri diferite. Sper că rușii au demonstrat fără dubii că vaccinul este sigur și eficient. Am serioase îndoieli că s-a întâmplat așa, dar cred că asta trebuie să înțeleagă oamenii atunci când aud anunțuri venite din partea chinezilor sau rușilor cum că aceștia au un vaccin și se întreabă apoi de ce americanii nu fac același lucru. Ei bine, fiindcă în această țară avem un mod de a face lucrurile astfel încât să ne pese de siguranță și eficiență.

Peter Pitts, expert sănătate publică, SUA: Ce știm despre acest vaccin este exact nimic. E mai degrabă un cocktail Molotov aruncat în criza COVID-19. Nu avem date despre el, nu avem asigurări. Nu există niciun document depus la OMS despre niciun fel de program de vaccin rusesc. Nu există nicio agenție rusească pentru controlul medicamentelor.

Citiți și: 

Managerul OncoGen: Institutul Gamaleya unde a fost creat vaccinul rusesc nu-mi spune nimic. E competiția de orgolii între marile puteri

Virgil Păunescu, manager OncoGen: Virusul suferă mutații, iar vaccinurile dezvoltate acum ar putea să nu mai fie eficiente peste un an

„Mă tem că ar putea începe vaccinarea fără să știe dacă e sigur, fără să știe dacă e eficient”

Paul Offit, expert în vaccinare, SUA: Tot ce au făcut ei a fost un mic studiu de faza I pe 38 de oameni, care a arătat că vaccinul a indus un răspuns imunitar. Nu este nimic inovator în legătură cu acest vaccin, este similar cu vaccinul Johnson&Johnson, cu cel al Astra Zeneca, cu unul dintre vaccinurile din China. Se poate spune cel puțin că din 38 de oameni nimeni nu a murit și că a indus un răspuns imunitar, care ar putea să ofere protecție sau nu. Ideea că ar putea în orice sens aprobat pentru utilizare și distribuit populației cu atât de puține date este de îngrozitoare. Sunt sigur că cercetătorii ruși sunt de aceeași părere. Mă tem că ar putea începe vaccinarea fără să știe dacă e sigur, fără să știe dacă e eficient, iar asta ar putea pune presiune pe alte țări, inclusiv pe a noastră, să înceapă prematur distribuirea unui vaccin. Să scoți un vaccin fără să știi dacă este sigur și eficient ar fi o greșeală majoră, care ar putea face mult rău.

Duterte, încredere oarbă în Putin și în studiile rușilor

Rodrigo Duterte, președintele Filipine: Îi voi spune președintelui Putin că am mare încredere în studiile lor în combaterea COVID și cred că vaccinul pe care l-au produs este bun pentru omenire. Pentru a-mi demonstra încrederea, le voi cere doctorilor să mă vaccineze pe mine primul atunci când va ajunge vaccinul. Vom vedea dacă funcționează. Dacă funcționează pe mine, este bun pentru toată lumea.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Parbrize sau parbrizuri, care este varianta de plural corectă? Greșeala pe care mulți români o fac fără să...
Digi FM
Maioneză de post. Rețeta simplă, rapidă și cremoasă, numai bună de adăugat în salate în Postul Paștelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adevărul din spatele scandalului Pussycat Dolls. Motivul pentru care trupa s-a destrămat înainte de marele...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Rusia a deschis un dosar penal împotriva Olandei, pe care o acuză furtul „aurului scitic” din Crimeea. Unde...
Newsweek
PSD, ultimatul pentru Bolojan: Creșteți pensiile cu 1.000 lei pentru 3.000.000 pensionari. Cade Guvernul?
Digi FM
Ținute care au rămas în istoria premiilor Oscar. De la rochia lebădă a lui Bjork și costumul purtat cu fața...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea. „Ei stăpânesc cunoştinţe mult mai vaste decât știam noi că este...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică