CIA şi serviciul secret german au spionat numeroase ţări, inclusiv România, printr-o companie de telecomunicaţii

Data publicării:
CIA Responds To Senate Intelligence Report
Foto: GettyImages

O companie de telecomunicaţii elveţiană, Crypto AG, care a colaborat cu peste 120 de ţări, inclusiv cu România, pentru criptarea mesajelor secrete, a fost deţinută de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) din SUA şi de Serviciul german de Informaţii (BND), scrie cotidianul The Washington Post, citat de Mediafax.

Mai mult de jumătate de secol, guvernele din întreaga lume au avut încredere într-o singură companie pentru a menţine secrete comunicaţiile agenţilor de spionaj, militarilor şi diplomaţilor.

Compania, Crypto AG, a primit iniţial un contract de construire a unor aparate pentru decodificarea mesajelor, destinate armatei americane, în al II-lea Război Mondial. În următoarele decenii, a devenit un constructor dominant de aparate pentru transmiterea de mesaje criptate. Firma elveţiană a obţinut milioane de dolari din vânzarea de echipamente în 120 de ţări, inclusiv în secolul 21. Printre clienţi se numără Iranul, regimuri militare din America Latină, ţări rivale nucleare precum India şi Pakistanul şi chiar Vaticanul.

"Dar niciunul dintre clienţi nu a ştiut niciodată că firma Crypto AG a fost deţinută în secret de CIA, printr-un parteneriat ultrasecret cu serviciile de informaţii vest-germane. Aceste agenţii de spionaj au modificat sistemele companiei astfel încât să acceseze rapid codurile ţărilor care trimit mesaje criptate", scrie The Washington Post.

Acordul secret, unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Războiului Rece, este dezvăluit într-un documentar realizat de cotidianul The Washington Post alături de postul german ZDF.

Operaţiunea, denumită codificat iniţial "Thesaurus" şi ulterior "Rubicon", este considerată una dintre cele mai îndrăzneţe din istoria CIA.

"A fost lovitura secolului în materie de colectare de informaţii. Guverne străine plăteau sume considerabile Statelor Unite şi Germaniei de Vest pentru privilegiul de a li se citi cele mai secrete comunicaţii de cel puţin două (posibil cinci ori şase) ţări străine", se arată în raportul Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA.

Cel puțin alte patru țări erau la curent cu operaţiunea de spionaj

Potrivit documentelor, cel puţin patru ţări - Israelul, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie - erau la curent cu operaţiunea de spionaj sau primeau informaţii secrete din partea Statelor Unite sau Germaniei de Vest.

Principalii adversari ai SUA, Uniunea Sovietică şi China, nu au fost niciodată clienţi ai firmei Crypto. Serviciul german de Informaţii (BND) s-a retras din operaţiune la începutul anilor 1990, de teama riscurilor expunerii. Dar CIA a cumpărat acţiunile BND şi a continuat operaţiunea până în anul 2018, când acţiunile în cadrul Crypto au fost vândute, conform unor oficiali.

CIA şi BND au refuzat să facă vreun comentariu pe această temă, deşi oficiali din SUA şi Germania nu au contestat autenticitatea documentelor.

Andreas Linde, preşedintele companiei care deţine acum drepturile asupra activităţilor Crypto, a declarat că până acum nu a avut cunoştinţă despre colaborarea firmei cu CIA şi BND.

"Noi, în cadrul Crypto International, nu am avut niciodată vreo relaţie cu CIA şi BND şi vă rog să mă citaţi. Dacă spuneţi că este adevărat, în mod absolut mă simt trădat şi familia mea se simte trădată, cred că mulţi angajaţi se vor simţi trădaţi, le fel şi clienţii", a declarat Andreas Linde.

Guvernul Elveţiei a anunţat iniţierea unei investigaţii în acest caz. Documentele CIA şi BND relevă că oficiali elveţieni aveau cunoştinţă despre colaborarea secretă cu SUA şi Germania.

Potrivit documentelor, peste 120 de ţări au utilizat echipamente de criptare produse de firma Crypto AG începând din anii 1950 până în anii 2000. Documentele nu prezintă o listă completă, identificând 62 de clienţi. Printre clienţi figurează Austria, Cehoslovacia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Vaticanul, Iugoslavia, ONU, Argentina, Brazilia, Venezuela, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Coreea de Sud, Filipine, India, Siria şi Liban.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu