CNN: Operațiunea SUA din Irak ar putea avea un final stânjenitor. Puterea Iranului nu va face decât să sporească

Data actualizării: Data publicării:
militari americani

Oficialii din Parlamentul irakian, unde sunt grupuri puternice care au legături indestructibile cu Teheranul, au început procedura prin care să pună capăt prezenței trupelor străine în țară, într-o mișcare clară de ripostă la adresa SUA, după ce americanii l-au ucis la Bagdad, la începutul anului, într-un atac cu dronă, pe influentul comandant iranian Qasem Soleimani.

Ca urmare a acestui atac, operațiunile comune SUA-Irak împotriva ISIS au fost suspendate, iar premierul interimar al Irakului a declarat că retragerea trupelor americane este singura modalitate de a-i proteja „pe toți cei de pe pământul irakian”, în ciuda faptului că săptămâna aceasta a precizat că decizia finală va aparține viitorului guvern irakian.

Însă o retragere americană ar putea aduce, de fapt, și mai multe necazuri, sunt de părere experți citați de CNN. ISIS își continuă atacurile în țară, iar fără SUA și celelalte trupe străine, gruparea teroristă își va recăpăta suflul. Concomitent, Iranul va putea să-și extindă puterea pe care și-așa o are la Bagdad.

Teheranul și Washingtonul luptă pentru influență în Irak din 2003

Teheranul și Washingtonul se luptă pentru influență în Irak încă de la invazia americană din 2003, iar în această bătălie Iranul pare a fi deja câștigător. Strategia consistentă și coerentă, cărora americanilor le-a lipsit, i-a permis Teheranului să pătrundă ușor-ușor în viața de zi cu zi în Irak. Iranul a capitalizat anii de război și ocupație formând miliții care au devenit facțiuni oficiale ale armatei irakiene, iar din punct de vedere econnomic, furnizează o pună parte din importurile pe care se bazează Irakul. Iranul s-a asigurat că Irakul este dependent energetic de el și este a doua sa piață pentru exporturi, după China. Iar la vârful guvernului irakian și în parlament are propriii oameni.

Ca urmare, decizia parlamentului irakian de a fi de partea Iranului după atacul asupra lui Soleimani nu este surprinzătoare. Dar riposta este în avantajul obiectivului pe termen lung al Iranului: să scoată SUA din regiune.

„Iranul este cel mai influent stat în Irak, acum. Iar această putere nu va face decât să crească, dacă SUA se retrag”, spune Fawaz Gerges, profesor de relații internaționale la London School of Economics and Political Science.

Provocările Irakului

Pentru Irak, cea mai mare provocare acum nu este ISIS, ci reconstruirea unei națiuni funcționale - luptând împotriva corupției, schimbând modul sectar de formare a guvernului într-unul bazat pe cetățenie, profesionalizând armata. Iranul nu este interesat de aceste obiective, spune Gerges, iar o retragere americană îi va impulsiona influența în Orientul Mijlociu.

Astfel, în timp ce Iranul și-a făcut loc constant în guvernul și armata irakiană, obiectivele SUA în Irak s-au schimbat de așa de multe ori, că au devenit neclare. Cu fiecare nouă administrație americană, Irakul a primit mesaje diferite. Iar de la președintele Donald Trump, cu atât mai multe. Șeful diplomației, Mike Pompeo, se străduiește să transmită mesajul că SUA sunt în Irak pentru a lupta cu ISIS, în timp ce atacurile asupra iranienilor și comentariile lui Donald Trump arată altceva. Anul trecut, într-un interviu, Trump recunoștea că vrea să păstreze o bază în Irak pentru că dorește „să se uite un pic la Iran, întrucât Iranul este adevărata problemă”.

În ciuda faptului că a obținut schimbarea de regim pe care o dorea în Irak, odată cu capturarea și executarea lui Saddam, SUA au plecat din Irak în 2011 fără a se asigura că există un guvern stabil. N-au avut de ales și au trimis militari înapoi să se ocupe de problema ISIS, care începea să se extindă. Și Iranul a luat parte la lupta anti-ISIS, dar a continuat să se infiltreze și să-și consolideze influența în Irak.

Iranul a dat greș într-o singură privință-cheie: nu a câștigat cu adevărat inimile oamenilor. În înregistrări video, protestatarii care inițial au ieșit în stradă pentru a spune că s-au săturat de sărăcie, nepotism și corupție au fost auziți strigând și împotriva Iranului, și împotriva SUA. De obicei, sunt tinerii care vor asta: să scape de amândoi ocupanții

Redactor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate