Crucea Roșie din SUA renunță la restricțiile impuse homosexualilor pentru donarea de sânge

Data publicării:
sange donat
Foto: Profimedia Images

Crucea Roşie americană anunţă că a adoptat, începând de luni, noi reguli, recent relaxate de către autorităţile americane, care pun capăt restricţiilor în donarea de sânge impuse în mod special homosexualilor, relatează AFP și news.ro.

Bărbaţii homosexuali erau obligaţi să se abţină, până în prezent, să întreţină relaţii sexuale - timp de trei luni -, în cazul în care voiau să doneze sânge, chiar dacă făceau parte dintr-un cuplu.

De-acum, ”toţi donatorii răspund la aceleaşi probleme de eligibilitate, indiferent de gen sau orientare sexuală şi vor fi evaluaţi pentru a dona sânge conform factorilor de risc individuali”, a anunţat luni într-un comunicat Crucea Roşie.

Acest lucru înseamnă ”mai mulţi donatori” potenţiali care pot îndeplini această ”misiune vitală”, salută organizaţia.

Crucea Roşie americană furnizează aproximativ 40% din sângele provenit din donări de sânge în Statele Unite.

Noile reglemenătri au fost finalizate în mai de către Agenţia americană a medicamentului (FDA).

Ele au la bază o evaluare individuală a riscului fiecărui donator.

De-acum, orice persoană care a făcut sex anal cu un nou partener sau cu mai mulţi parteneri în precedentele trei luni este necesar să aştepte înainte să doneze sânge.

În perioada în care SIDA făcea ravagii, în anii '80, FDA a impus o interdicţie totală de a dona sânge bărbaţilor homosexuali.

Această restricţie - specifică - a fost relaxată puţin câte puţin, începând din 2015.

Durata abstinenţei cerute bărbaţilor gay care vor să doneze sânge era de 12 luni, iar apoi, începând din 2020, de trei luni, o schimbare care a fost adoptată în plină penurie de donare de sânge în timpul pandemiei covid-19.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
O patinatoare olimpică i-a cerut profesorului o amânare la teme pentru că participa la JO de la Milano...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
A fost dezvăluită cauza morții lui Catherine O’Hara. Ce boală avea celebra actriță și ce scrie în...
Adevarul
Medicamentele aparent banale care afectează capacitatea de a conduce și pot atrage probleme la un control...
Newsweek
Vrei să îți deschizi dosar de pensie în 2026? Te poate costa 4.000 de lei. Vezi pe ce trebuie să dai bani
Digi FM
Rică Răducanu, noi declarații despre viciul care l-a lăsat fără bani în buzunar: „E boală pe viață, e clar!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Elon Musk visează la primul oraș pe Lună, capabil să se "autodezvolte". Prioritatea SpaceX nu mai e...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
De ce a refuzat Gwyneth Paltrow o scenă intimă cu Ethan Hawke, acum aproape 30 de ani: "Doamne, tatăl meu o...
UTV
Shakira a căzut pe scenă în timpul unui concert din San Salvador. Reacția artistei i-a surprins pe fani