Date personale, publicate online. Aproape 200 de milioane de americani sunt afectați

Data publicării:
Chaos Computer Club Annual Congress
Foto: Guliver / GettyImages

Datele personale pentru aproape 62% din populaţia Statelor Unite, inclusiv adrese, numere de telefon şi opinii politice, inclusiv în chestiuni controversate, precum controlul armelor, au fost publicate pe internet fără niciun fel de măsură de protecţie, de o companie aflată sub contract cu Comitetul Naţional Republican, relatează News.ro.

Chaos Computer Club Annual Congress
Foto: Gulliver / Getty Images

Cei 1,1 terabytes de date, ce includ date de naştere, au fost disponibile pe un server de cloud al Amazon şi puteau fi accesate de oricine avea linkul.

Datele au fost descoperite săptămâna trecută de un analist de risc informatic de la compania de securitate UpGuard, Chris Vickery. Informaţiile par să fi fost strânse din mai multe surse – de la postări controversate pe reţeaua de socializare Reddit la comitete care au strâns fonduri pentru Partidul Republican.

Informaţiile au fost trecute în tabele postate pe un server deţinut de Depp Root Analytics şi au fost actualizate ultima dată în ianuarie, când preşedintele Donald Trump a fost învestit în funcţie. Nu se ştie de când sunt online.

“Ne asumăm responsabilitatea deplină pentru situaţie. Pe baza informaţiilor strânse până acum, nu credem că sistemele noastre au fost sparte”, a declarat fondatorul Deep Root Analytics, Alex Lundry.

„De când a intrat evenimentul în atenţia noastră, am actualizat setările de acces şi am implementat protocoale pentru a evita accesarea” datelor, a adăugat el.

În afară de detalii personale, date conţin şi afilierile religioase ale oamenilor, etniile şi opiniile lor politice în domenii precum controlul armelor, dreptul la avort sau cercetarea în domeniul celulelor stem.

Numele fişierelor şi directoarelor sugerează că datele urmau să fie folosite de organizaţii politice republicane influente. Ideea a fost crearea unui profil pentru cât mai mulţi alegători posibil, folosind toate datele disponibile, astfel că unele câmpuri din tabele au fost lăsate goale, în cazul în care nu era găsit un răpsuns.

„Faptul că o astfel de bază de date naţională enormă poate fi creată şi găzduită online, fără chiar şi cea mai simplă protecţie pentru ca datele să nu fie accesibil public este îngrijorător”, a scris Dan O'Sullivan pe site-ul Upguard.

“Capacitatea de a strânge astfel de informaţii şi a le stoca în mod nesigur pune şi mai mult sub semnul întrebării responsabilităţile corporaţiilor private şi campaniilor politice faţă de cetăţenii vizaţi de operaţiunile tot mai puternice ale analizării datelor”, a adăugat el.

Deşi se ştie că partidele politice strâng date despre alegători, aceasta este cea mai mare scurgere de datele electorale din Statele Unite de până acum.

„Este foarte tulburător. Nu sunt numai informaţii sensibile, sunt intime, predicţii despr ecomportamentul, opiniile şi credinţele pe care oamenii nu au decis niciodată să le divulge nimănui”, a subliniat un reprezentant al organizaţiei Privacy International, Frederike Kaltheuner.

Colectarea datelor şi folosirea modelelor comouterizate pentru a intui comportamentul nu este limitată numai la companiile de marketing. Potrivit Privacy International, întregul ecosystem de publicitate online operează la fel. „Este o ameninţare la adresa modului de funcţionare a democraţiei”, a adăugat Kaltheuner.

Există temeri că datele pot fi folosite pentru diferite infracţiuni, de la furtul identităţii la hărţuire sau intimidare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Motivul din spatele deciziei radicale pe care Kelly Clarkson a luat-o la 6 luni de la moartea fostului ei...
Film Now
Channing Tatum, imagine de pe patul de spital. Starul din „Magic Mike”, supus unei intervenții chirurgicale
Adevarul
Rezerviști inapți, mobilizați anul trecut. Cum a fost modificată legislația
Newsweek
Pensie mai mică după recalculare. Un pensionar rămâne fără 1.000 lei pe an. Specialiștii explică de ce
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Cum reușește Jane Seymour să se mențină în formă la aproape 75 de ani: „Nu țin diete stricte, sunt...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă