Casa Albă: Trump suspendă restricțiile pentru transportul petrolului în SUA, pe fondul crizei energetice

Data actualizării: Data publicării:
donald trump
Donald Trump. Foto: GettyImages

Preşedintele american Donald Trump a suspendat o lege care interzice transportul de combustibil cu nave non-americane, pentru a atenua creşterea vertiginoasă a preţurilor la energie, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, a anunţat miercuri Casa Albă, potrivit News.ro.

„Decizia preşedintelui Trump de a acorda o derogare de 60 de zile de la «Jones Act» (denumirea acestei legi, n.r.) nu este decât o măsură suplimentară menită să atenueze perturbările pe termen scurt de pe piaţa petrolului”, a scris pe X Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Măsura de derogare de la Legea Jones va permite navelor sub pavilion străin să transporte mărfuri între porturile americane în următoarele 60 de zile. Acest lucru ar putea facilita fluxul de produse energetice în întreaga ţară, pe fondul eforturilor continue ale SUA de a redeschide Strâmtoarea Ormuz.

„Această măsură va permite ca resurse vitale precum petrolul, gazul natural, îngrăşămintele şi cărbunele să circule liber către porturile americane timp de şaizeci de zile”, a precizat Leavitt pe X.

Potrivit CNN, suspendarea legii este una dintre opţiunile luate în considerare de oficialii administraţiei în ultima săptămână, pe măsură ce căutau modalităţi de a atenua criza de aprovizionare, care a determinat o creştere bruscă a preţurilor globale la petrol şi a crescut costul benzinei în SUA.

Legea Jones prevede ca orice mărfuri transportate între porturile americane să fie transportate de nave sub pavilion american. Analiştii din domeniul energetic au estimat că ridicarea acestei restricţii pentru moment ar putea contribui la o uşoară scădere a preţurilor pe termen scurt, deşi SUA nu pot face prea multe pentru a compensa complet pierderea aprovizionării din Orientul Mijlociu, în afară de redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
„Ești din România? Bine, ești pregătită!” Povestea tinerei care a cucerit una dintre cele mai prestigioase...
Newsweek
Pentru care perioade NU se dau puncte de stabilitate la pensie? Cum sunt dezavantajați cei cu grupe de muncă?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Secretul din culisele "Mrs. Doubtfire". Robin Williams a încercat să salveze viitorul unei actrițe de 14 ani...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...