Foto Donald Trump a fost supus celui de-al treilea control medical în 13 luni: ce a declarat președintele SUA care face 80 de ani în iunie

Data publicării:
photo-collage.png (76)
Președintele american Donald Trump a fost surprins cu o pată roșie vizibilă pe partea dreaptă a gâtului, în timpul ceremoniei Medal of Honor. 2 martie 2026. Foto Profimedia

Preşedintele american Donald Trump, care va împlini 80 de ani în iunie, a declarat că „totul a ieşit perfect” după ce a fost supus controlului medical marţi la Centrul Medical Militar Naţional Walter Reed, după un an de atenţie publică asupra unor probleme de sănătate aparent minore, relatează Reuters.

Trump nu a oferit detalii despre controlul medical într-o scurtă postare pe reţeaua Truth Social, în care a precizat că şi-a finalizat examinarea semestrială.

Trump se prezintă frecvent ca fiind mai energic şi mai în formă decât Joe Biden, predecesorul său democrat, care a părăsit funcţia anul trecut la vârsta de 82 de ani, după ce s-a confruntat cu întrebări despre capacitatea sa de a ocupa această funcţie, notează Agerpres.

Totuşi, fotografii recente care arată o erupţie cutanată pe gât au amplificat semnele de întrebare despre sănătatea lui Trump, după imagini din iulie 2025 cu glezne umflate şi o mână învineţită acoperită cu machiaj.

Donald Trump mana vanataie profimedia-1068424626
O vânătaie a fost vizibilă, din nou, pe dosul mâinii stângi a preşedintelui Donald Trump joi, în timpul ceremoniei de semnare a constituirii Consiliului Păcii, la Davos. 23 ianuarie 2026 Foto: Profimedia

Trump, a cărui zi de naştere este 14 iunie, a devenit cea mai în vârstă persoană care a preluat preşedinţia când şi-a început al doilea mandat, în ianuarie 2025.

Vizita la Centrul Medical Militar Naţional Walter Reed a fost a treia a lui Trump în 13 luni.

Trump are un program activ de golf, dar a glumit despre lipsa sa relativă de exerciţii fizice la un eveniment recent din Biroul Oval, unde secretarul său pentru sănătate, Robert F. Kennedy Jr., a spus că preşedintele merge pe jos 14,5 km de fiecare dată când joacă golf.

„Când nu folosesc căruciorul”, a spus Trump.

Medicul Casei Albe, Sean Barbabella, a declarat că Trump foloseşte o cremă obişnuită ca „tratament preventiv pentru piele” pentru a trata erupţia cutanată de la nivelul gâtului, dar nu a oferit detalii despre afecţiunea tratată.

După ce fotografiile cu picioarele şi mâinile preşedintelui au fost publicate în iulie anul trecut, Barbabella a declarat într-o scrisoare că afecţiunile sunt benigne şi că nu există dovezi de tromboză venoasă profundă sau boală arterială.

donald trump glezne picioare umflate
Gleznele umflate ale președintelui Donald Trump. 28 iulie 2025. Foto: Getty Images

Umflarea picioarelor lui Trump provenea dintr-o afecţiune venoasă „comună”, iar mâna îi era învineţită de la atâtea strângeri de mână, le-a declarat reporterilor purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

Trump a declarat în octombrie anul trecut că a fost supus unui examen de imagistică prin rezonanţă magnetică în acea lună. Casa Albă a refuzat iniţial să ofere mai multe detalii despre motivul examinării. Leavitt a spus doar că aceasta indica „o sănătate fizică excepţională” pentru Trump. Preşedintele le-a spus ulterior reporterilor că a făcut RMN-ul ca parte a unei a doua examinări fizice.

„A face un RMN este ceva standard. Ce, credeţi că nu ar trebui să-l fac? Alţii îl fac... Am făcut un RMN. Doctorul a spus că a fost cel mai bun rezultat pe care l-a văzut vreodată ca medic”, a spus Trump.

Experţii medicali au remarcat că RMN-urile nu fac de obicei parte dintr-un examen medical de rutină şi sunt în general prescrise pentru a obţine imagini detaliate ale corpului. Într-o notă după al doilea examen, Barbabella a declarat că vârsta cardiacă a preşedintelui - o măsurătoare validată a vitalităţii cardiovasculare prin ECG - s-a dovedit a fi cu aproximativ 14 ani mai tânără decât vârsta sa cronologică.

Trump s-a confruntat, de asemenea, cu întrebări după ce a părut să adoarmă în timpul mai multor întâlniri, inclusiv la o sesiune cu cabinetul său. „Unii oameni au spus: şi-a închis ochii. Uitaţi, a devenit destul de plictisitor”, le-a spus, râzând, Trump oficialilor în februarie.

„Nu am dormit. Pur şi simplu i-am închis pentru că voiam să plec dracului de acolo”, a afirmat el.

Anul trecut, Biden a fost diagnosticat cu o „formă agresivă” de cancer de prostată care s-a răspândit la oase, şi a fost supus radioterapiei.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Noul SF al lui Spielberg despre extratereștri domină în cinematografe. Fanii, cuceriți rapid de „Disclosure...
Adevarul
Produsul din aproape orice casă pe care oncologii recomandă să-l eviți: e asociat cu riscul de cancer
Newsweek
Un pensionar cu grupe de muncă obține în instanță creșterea pensiei. Ajunge la 5.100 lei cu o cerere
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani