Donald Trump a scris Congresului, după două zile de la atacul din Siria: Sunt posibile noi lovituri

Data publicării:
congresul sua - GettyImages-2062515 - 28072015
Foto: Gulliver/GettyImages

Președintele Donald Trump, căruia mai mulți aleși americani i-au reproșat că nu a consultat Congresul înainte de a lovi Siria, le-a scris sâmbătă liderilor celor două camere pentru a-i informa și avertiza că sunt posibile noi acțiuni, relatează AFP, preluată de Agerpres.

congresul sua - GettyImages-2062515 - 28072015
Foto: Gulliver/GettyImages

„Am acționat pentru interesele vitale ale securității naționale și politicii externe a Statelor Unite, conform autorității mele constituționale de a conduce operațiuni internaționale în calitate de comandant suprem”, le-a scris președintele american șefilor Camerei Reprezentanților și Senatului.

„Statele Unite vor efectua acțiuni suplimentare, dacă va fi necesar, în mod corespunzător, pentru a continua să apere importantele lor interese naționale”, a continuat Donald Trump.

În scrisoarea sa adresată congresmenilor, președintele american a detaliat că a ordonat această lovitură joi seară în jurul orei 20.40 (vineri, 00.40 GMT), asupra bazei aeriene Shayrat.

„Serviciile americane de informații indicau faptul că forțele militare siriene care operează de la această bază sunt responsabile de atacul chimic împotriva unor civili sirieni din provincia Idlib, la 4 aprilie”, a subliniat șeful Casei Albe.

„Am ordonat această acțiune pentru a afecta capacitatea armatei siriene de a efectua alte atacuri cu arme chimice și a descuraja regimul sirian să utilizeze sau să dezvolte arme chimice”, a continuat Donald Trump, menționând că a acționat pentru „a îmbunătăți stabilitatea regiunii” și a evita ca situația umanitară să se deterioreze în continuare.

Cele două camere ale Congresului sunt dominate de republicani, dar unii congresemeni și-au exprimat regretul pentru lipsa de comunicare a Casei Albe înainte de această acțiune militară. Parlamentarii au atras atenția că președintele SUA trebuie să ceară permisiunea Congresului sau în orice caz avizul acestuia înainte de a declanșa războiul împotriva Siriei. Cu toate acestea, majoritatea membrilor Congresului, democrați și republicani, și-au manifestat sprijinul pentru inițiativa președintelui american.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri