„Nu e diplomație. E prostie”. Europa, acuzată de „complicitate” pe tema pretenţiilor lui Donald Trump asupra Groenlandei

Data actualizării: Data publicării:
President Trump Departs Japan For Korea During Asia Trip
Donald Trump la bordul aeronavei Air Force One. Foto: Getty Images

Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, i-a calificat marți pe liderii mondiali drept „patetici” pentru că nu l-au contestat pe președintele american Donald Trump, relatează Politico.

Gavin Newsom a spus marţi reporterilor la Forumul Economic Mondial de la Davos că europenii sunt „manipulaţi” de Trump şi că eforturile lor de a negocia cu acesta „nu sunt diplomaţie, ci prostie”, conform The Guardian.

„Este timpul să ne mobilizăm, să fim serioşi şi să nu mai fim complici”, a declarat el jurnaliştilor. „Nu pot accepta această complicitate a oamenilor care se lasă învinși. Ar fi trebuit să aduc o grămadă de genunchiere pentru toți liderii mondiali. Mă refer la înmânarea coroanelor, a premiilor Nobel care sunt acordate. Este pur și simplu patetic. Și sper că oamenii înțeleg cât de patetici arată pe scena mondială”, a declarat Newsom, vorbind reporterilor la Davos.

„Trump este un T-Rex. Ori te împrietenești cu el, ori te devorează, una din două, și trebuie să îi faci față”, a continuat el, îndemnând europenii să „rămână puternici și uniți”.

Newsom, unul dintre cei mai cunoscuți critici ai lui Trump din America, a confirmat toamna trecută că se gândește să candideze la președinție în 2028. Guvernatorul Californiei ar fi unul dintre principalii candidați la nominalizarea democrată.

Amintim că președintele SUA a anunțat peste noapte că a vorbit cu șeful NATO, Mark Rutte, și că a convenit asupra unei întâlniri la Davos cu actorii cheie din Groenlanda — apoi a divulgat un mesaj text al președintelui francez Emmanuel Macron, a distribuit o hartă a emisferei occidentale în care Canada (și Venezuela) apăreau ca aparținând Statelor Unite și a criticat Marea Britanie pentru cedarea unei baze militare din Oceanul Indian.

Într-un alt mesaj pe care liderul american l-a distribuit pe Truth Social, șeful NATO, Mark Rutte, i-a trimis un mesaj în care spunea: „Domnule președinte, dragă Donald, ceea ce ai realizat astăzi în Siria este incredibil. Voi folosi aparițiile mele în mass-media la Davos pentru a evidenția munca ta acolo, în Gaza și în Ucraina. Mă angajez să găsesc o soluție pentru Groenlanda. Abia aștept să te văd. Cu respect, Mark.”

Luni, liderul de la Casa Albă a declarat că nu mai este interesat „pur și simplu” de pace, deoarece nu a câștigat Premiul Nobel pentru Pace. Premiul a ajuns în cele din urmă la lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, care săptămâna trecută i-a dăruit medalia lui Trump – deși comitetul Nobel a emis ulterior o declarație în care preciza că, deși premiul fizic își poate schimba proprietarul, onoarea în sine nu este transferabilă. 

Newsom este cunoscut pentru faptul că trimite genunchiere politicienilor care, potrivit lui, s-au închinat în fața lui Trump, și le vinde pe site-ul său web.

Citește și:

Emmanuel Macron, atac direct la adresa lui Donald Trump: „SUA încearcă să slăbească şi să subordoneze Europa”

Trump se îndreaptă spre Davos mai agresiv și mai ambițios ca niciodată (Axios)

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...