Donald Trump îşi acuză colegii că-i torpilează campania

Data publicării:
Donald Trump Campaigns In Chicago

Un adevărat război civil făcea ravagii marţi în tabăra republicană, în care Donald Trump îi acuză pe colegii de partid că îi torpilează campania, în timp ce preşedintele Barack Obama o susţine pe Hillary Clinton să-şi consolideze avantajul, scrie AFP, citată de News.ro.

Donald Trump Campaigns In Chicago
Foto: Guliver/GettyImages

Miliardarul republican l-a acuzat pe cel mai puternic om din Congres, Paul Ryan, de „lipsă de loialitate”, prin faptul că a anunţat luni că nu-l mai apără, de teamă că formaţiunea ar putea să piardă nu doar cursa la fotoliul de la Casa Albă, ci şi controlul asupra Congresului.

Campania republicanului a luat o întorsătură decisivă după publicarea, vineri, a unei înregistrări video din 2005 în care acesta face declaraţii obscene şi degradante faţă de femei, prin faptul că a pierdut susţinerea mai multor voci puternice ale partidului şi puncte, potrivit unui sondaj.

Candidatul a încercat, în extrem de violentul turnir televizat de duminică seara cu Hillary Clinton, să recupereze terenul pierdut în cele două săptămâni în care a fost vizat în continuu de controverse - cu privire la impozitul pe care-l plăteşte şi la comportamntul său machist.

Însă victoria în alegerile prezidenţiale se anunţă de-acum dificilă, a recunoscut Donald Trump însuşi marţi, acuzându-şi propria tabără de acest lucru. „Este dur să dai bine atunci când Paul Ryan şi alţii îţi aduc sprijin zero”, s-a plâns miliardarul newyorkez.

El a apreciat că democraţii sunt „mult mai loiali între ei” decât republicanii.

Magnatul în domeniul imobiliar şi-a exprimat însă satisfacţia faţă de faptul că i s-au „luat cătuşele”. „Acum pot să mă bat pentru America aşa cum vreau eu”, a declarat Trump care s-a gândit, pentru o vreme, să candideze ca independent.

Presiunile continuau să crească pentru ca alte declaraţii compromiţătoare ale lui Trump să fie făcute publice, mai ales cele pe care le-ar fi făcut în timpul celor 11 sezoane în care a animat reality-show-ul „The Apprentice”.

Însă producătorul emisiunii, Mark Burnett, s-a apărat şi a spus că nu poate difuza orice.

Donald Trump a ameninţat luni seara că, în cazul în care vor fi dezgropate alte înregistrări video în care apare, va continua „să vorbească despre Bill şi Hillary Clinton care fac lucruri deplasate”, aşa cum a făcut în dezbaterea prezidenţială, un gest fără precedent în acest tip de întâlniri.

O ilustrare a înăspririi tonului este un spot electoral al campaniei lui Trump în care, între imagini cu defilări nord-coreene şi ostatici ai grupării jihadiste Statul Islamic, apar imagini cu fostul secretar de Stat care se clatină după ce i s-a făcut rău pe 11 septembrie.

Fracturile din Partidul Republican contrastează cu demonstraţia de forţă a familiei democrate, care străbătea marţi regiunile cele mai disputate de pe harta electorală.

Fosta Primă Doamnă este în ascensiune, de două săptămâni. Un sondaj NBC/Wall Street Journal realizat după difuzarea înregistrării video - dar înainte de dezbaterea de duminică - o credita cu un avans de 11 puncte procentuale faţă de republican.

Însă democrata nu vrea să lase nimic la voia întâmplării. Tabăra ei îi invită în mod sistematic pe alegători să se înscrie pe liste, pentru a spori la maximum participarea la vot.

Statul major democrat este îngrijorat însă de relativa popularitate a candidatului libertarian Gary Johnson.

Sub aceste auspicii favorabile, Barack Obama urma să se ducă să facă campanie pentru democrată la Greensboro, în North Carolina.

Preşedintele american are tot interesul să-i succeadă în funcţie Hillary Clinton, care a promis să-i apere bilanţul şi să-i aprofundeze reformele progresiste, mai ales în domeniile sănătăţii, imigraţiei şi mediului.

Un promotor al luptei împotriva încălzirii globale, fostul vicepreşedinte al lui Bill Clinton Al Gore urma să o însoţească pe Hillary Clinton în Florida, cu speranţa de a atrage mai mulţi tineri dar şi de a sublinia că fiecare vot contează.

Al Gore a fost înfrânt în alegerile prezidenţiale din 2000 cu doar câteva sute de voturi, în faţa lui George W. Bush.

„Dacă votaţi pentru un candidat care nu are nicio şansă să câştige, este un vot pentru Trump”, avertiza Barack Obama la sfârşitul lui septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India