Video Donald Trump nu renunță la tarifele vamale: „Decizia judecătorilor Curţii Supreme este foarte regretabilă”

Data publicării:
APTOPIX State of the Union
Președintele SUA, Donald Trump, la discursul privind Starea Uniunii. Sursa: Profimedia

Preşedintele american Donald Trump a apreciat, în discursul privind Starea Uniunii, drept „foarte regretabilă, recenta decizie a Curţii Supreme de anulare a unei mari părţi din taxele sale vamale, în prezenţa unora dintre judecătorii care au pronunţat hotărârea istorică, notează Sky News.

„În urmă cu doar patru zile, o decizie regretabilă a fost pronunţată de Curtea Supremă a Statelor Unite (...) O decizie foarte regretabilă, a declarat preşedintele american în timpul discursului său privind Starea Uniunii în faţa Congresului, la care asistau patru magistraţi ai Curţii, dintre care trei au considerat că nu are puterea de a introduce aceste taxe vamale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Tonul preşedintelui a fost vizibil mai măsurat decât în orele care au urmat deciziei.

El a acuzat atunci Curtea că a cedat „influenţelor străine”, numindu-i pe judecătorii care s-au pronunţat împotriva tarifelor sale „idioţi” şi „pudeli” în slujba stângii „radicale”.

Donald Trump a reinstituit deja o nouă suprataxă de 10% pentru mărfurile care intră în Statele Unite. Aceasta va expira după 150 de zile, cu excepţia cazului în care un vot în Congres le va face să fie permanente.

În opinia sa, alternativele care îi rămân pentru a impune taxe vamale sunt „un pic mai complexe, dar probabil mai bune” şi nu necesită aprobarea Congresului.

El şi-a reafirmat speranţa ca veniturile din aceste tarife la bunurile importate să înlocuiască în cele din urmă impozitul pe venit.

Citește și:

Trump scuteşte, deocamdată, UE şi Marea Britanie de tarifele vamale mai mari, rămâne la 10%. Experții: Incertitudinea continuă

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obiectele vechi pe care românii le aruncă la curățenie, deși unele pot valora o mică avere. Poţi lua chiar...
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paris Jackson s-a întâlnit prima dată cu mama ei abia la 15 ani: "Era în sufragerie cu bunica mea. I-am zis...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cele mai bune filme cu Ben Affleck. Ce producții i-au adus premiul Oscar
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică...
Newsweek
Pensionarii vor primi o nouă lovitură. Legea nu va fi respectată la 1 ianuarie 2027. Pensiile vor fi mai mici
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
NASA demontează teoria conspirației despre eclipsă. Pe rețelele sociale circula un zvon despre un proiect de...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”