Donald Trump va cere creşterea bugetului Pentagonului la o sumă de cinci ori mai mare decât cel al Chinei

Data actualizării: Data publicării:
Avion
Foto: Profimedia

Preşedintele american Donald Trump cere Congresului o creştere cu 42% a deja colosalului buget al apărării al SUA pentru anul fiscal 2027 (octombrie 2026 - septembrie 2027), creştere pe care doreşte să o compenseze printr-o scădere cu 10% a cheltuielilor care nu sunt legate de apărare, potrivit documentelor publicate vineri de Casa Albă, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Dacă solicitarea va primi sprijin în Congres, ce are însă nevoie de o susţinere bipartizană, cheltuielile militare americane vor creşte de la circa 1.000 de miliarde de dolari în anul fiscal 2026 (octombrie 2025 - septembrie 2026) la circa 1.500 de miliarde de dolari în anul fiscal 2027. Creşterea nominală propusă a acestui buget este de 445 de miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Comparativ cu cel de-al doilea cel mai mare buget pentru apărare, de pe planetă, bugetul SUA ar urma să fie de cel puțin 5 ori mai mare decât bugetul Chinei pentru apărare (în 2026), care este aproximativ de 285 de miliarde de dolari. India, o altă putere militară are un buget de 95 de miliarde, iar Rusia de 7,3% din PIB.

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, anunţase deja în urmă cu două săptămâni că Pentagonul va cere Congresului inclusiv pentru anul în curs aprobarea unor fonduri suplimentare de circa 200 de miliarde de dolari pentru a continua războiul pe care Statele Unite îl duc împreună cu Israelul împotriva Iranului

Bugetul cerut pentru pentru 2027 reflectă priorităţile politice ale administraţiei Trump înaintea alegerilor intermediare care au loc în noiembrie anul acesta, când republicanii actualului preşedinte se vor confrunta cu provocarea de a-şi menţine fragilele majorităţi din Senat şi Camera Reprezentanţilor.

„Economiile vor fi obţinute prin reducerea sau eliminarea programelor woke, instrumentalizate şi risipitoare, precum şi prin restituirea responsabilităţilor statale şi locale către guvernele respective”, se arată în proiectul propus de Casa Albă, care indică o reducere cu 10% a cheltuielilor care nu sunt legate de apărare.

Unele reduceri propuse se încadrează de asemenea în politica administraţiei Trump de a reduce cheltuielile cu „energia verde”. Vor fi eliminate şi aproximativ 30 de programe ale Departamentului de Justiţie, pe care Trump le consideră ”redundante” sau „instrumentalizate” împotriva poporului american.

Pe de altă parte, bugetul pentru anul fiscal 2027 solicită o creştere cu 13% a cheltuielilor menite să susţină „capacitatea Departamentului de Justiţie de a aduce infractorii violenţi în faţa justiţie”.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Decizia care stârnește furie în Anglia înaintea Cupei Mondiale. Autoritățile locale cer fanilor să nu...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...