Ecologiştii americani sunt în război cu Donald Trump

Data actualizării: Data publicării:
President Trump Signs Executive Orders On Oil Pipelines
Foto: Guliver/Getty Images

Primele deciziile ale noului preşedinte al SUA îşi propun să reducă risipa banilor publici şi să creeze locuri de muncă. Donald Trump a provocat proteste ale ecologiştilor după ce a tăiat finanţarea Agenţiei de Protecţie a Mediului şi a anunţat reluarea discuţiilor pentru construcţia a două conducte de transport a ţiţeiului.

Soarta Agenţiei de Protecţie a Mediului din Statele Unite este cel puţin incertă, după ce Donald Trump a decis suspendarea subvenţiilor şi contractelor acordate agenţiei. Este, dealtfel, una dintre primele decizii luate după instalare.

Wenonah Hauter, directorul unui ONG: Se întâmplă exact lucrurile de care ne-am temut de la bun început. E un război împotriva Agenţiei de Protecţie a Mediului.

Ecologiştii se tem că, odată suspendate, subvenţiile şi contractele nu vor mai fi reluate. Este vorba, printre altele, de programe care limitau emisiile de noxe şi gaze cu efect de seră. În total, guvernul vrea să facă reduceri de 800 de milioane de dolari.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: Reducem reglementări inutile. Ne dorim reglementări, dar unele adevărate. Eu sunt, în principal, un ecologist, dar situaţia scapă de sub control.

Între timp, o altă decizie controversată a lui Donald Trump provoacă proteste de stradă. Vor fi reluate negocierile pentru construirea a două conducte petroliere, proiecte respinse în urmă cu doar câteva luni de administraţia Obama. Activiştii de mediu au invocat atunci daune ireparabile care ar fi urmat să fie produse mediului înconjurător.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: O mulţime de locuri de muncă: 28.000 de locuri de muncă. Locuri de muncă bune, în construcţii.

Şi controversele se ţin lanţ. Nemulţumit că nu a câştigat votul popular la alegerile de anul trecut, Trump a cerut o investigaţie, fiindcă bănuieşte că scrutinul a fost fraudat. Preşedintele susţine că cele trei milioane de voturi în plus contorizate pentru Hillary Clinton ar fi venit de la oameni care nu ar fi avut drept de vot, în principal imigranţi. Acuzaţiile sunt respinse de observatorii republicani ai alegerilor din 8 noiembrie.

Sursa: Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri