Favoritul lui Trump pentru postul de director FBI

Data actualizării: Data publicării:
trump

Fostul senator Joe Lieberman este favoritul preşedintelui Donald Trump pentru postul de director al Biroului Federal de Investifgaţii (FBI), au declarat joi un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei şi alte două surse pentru CNN, potrivit News.ro.

Preşedintele Donald Trump a declarat că îl consideră ”agreabil” pe acest fost democrat care a devenit independent, a declarat una dintre surse.

„Sunt foarte aproape să aleg un director FBI”, a spus Trump, însă nu a precizat dacă este vorba despre Lieberman.

Publicația Politico a scris, mai întâi, că Lieberman a devenit favorit în vederea ocupării postului de şef al FBI. Fostul senator din Connecticut a fost partenerul de cursă al democratului Al Gore în alegerile din 2000.

Însă Lieberman, în vârstă de 75 de ani, nu este prea popular în rândul democraţilor.

El a fost înfrânt în alegerile pentru Senat din 2006, dar şi-a păstrat postul după ce s-a declarat independent.

De asemenea, Lieberman l-a susţinut pe senatorul John McCain în alegerile prezidenţiale din 2008, împotriva lui Barack Obama, şi a rostit un discurs la Convenţia Naţională Republicană (RNC) în acel an.

De când nu mai este senator, Lieberman a intrat în cabinetul de avocatură Kasowitz, Benson, Torres & Friedman LLP din New York şi într-o serie de consilii de administraţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri